Search

Credeti in visele voastre?

May 1st, 2011

“Adiooo… visul frumos s-a terminat”

Cu totii ati ascultat macar o data acest vers al celor de la “Gaz pe Foc”. Ei bine … in cele ce urmeaza nu o sa  ascultam  vreun cantec de dragoste cu un final trist, ci o sa ne bucuram impreuna de o poveste minunata care arata ce inseamna cu adevarat un vis.

Andrei Rosu a fost tobosar in “Gaz pe Foc” prin anii ’90. Dupa ce trupa s-a destramat, fiecare din membrii a plecat pe propriul drum. Andrei si-a continuat cariera pentru care studiase si din 2002 a devenit consultant in domeniul financiar intr-o multinationala. Dincolo de familie, prieteni, muzica si profesie in ultimii doi ani in viata lui a aparut un lucru total neobisnuit – maratonul extrem pe toate cele 7 continente ale globului.

Puteti descoperi povestea lui unica in Romania si alte lucruri inedite in discutia de mai jos pe care echipa FORCE a avut bucuria sa o aiba cu Andrei.


FORCE: Orice poveste are un inceput, care este al tau?

Andrei Rosu: Povestea mea e destul de simpla, cel putin din punctul meu de vedere. Eu nu am un istoric ca atlet sau sportiv de performanta. Am alergat in curtea scolii la un fotbal, cam cum face tot romanul sport. Apoi, in ultimii 10 ani avand o munca de birou, am oprit activitatea sportiva si am devenit o specie  de corporatist clasic care sta foarte mult la serviciu. Cand ajungeam acasa ma uitam la televizor cateva ore si beam doua beri.

La un moment dat am zis ca daca o tin in ritmul asta copilul o sa ma copieze. Noi am invatat de la parintii nostrii. Pe ei ii vezi  si incepi sa-i copiezi. Am zis ca trebuie sa fiu mai eficient la serviciu, sa ajung mai repede acasa si sa petrec mai mult timp cu baiatul meu pentru ca de multe ori il gaseam adormit.

O prima decizie a fost sa nu ma mai uit la tv, apoi mi-am luat o bicicleta sa fac miscare si sa reduc mersul cu masina. Dupa care am zis sa am si o viata de sportiv si m-am dus la un semimaraton in octombrie 2009 in Bucuresti. Eu nu mai alergasem pana atunci mai mult de 5-6 km. Spre surprinderea mea am reusit sa termin semimaratonul doar din mers pe bicicleta si mers de 2-3 ori pe munte. La semimaraton m-am intalnit cu o colega care stia ca sunt friguros si ca nu prea fac miscare si mi-a dat in gluma un email in care m-a intrebat daca nu vreau sa particip la Maratonul de la Polul Nord. Am vazut ca e pe bune, deci chiar exista maratonul si am vrut sa sterg emailul. Am zis hai sa il las totusi, l-am pus intr-un fisier. M-a ros ideea vreo trei zile pentru ca mi-am amintit cum in copilarie am citit cartile lui Jules Verne si calatoream mult cu mintea.

Am inceput o corespondenta cu organizatorul maratonului. Am aflat ca mai sunt locuri disponibile si ca taxa de inscriere e enorma si nu imi pot permite. Apoi m-am intrebat cum as putea sa particip. M-am gandit la o multime de idei si am inceput sa le pun in aplicare. Am inceput sa ma antrenez. Nu puteam sa astept pana faceam rost de bani pentru ca riscam sa fiu in intarziere cu antrenamentele. Am inceput pregatirea pe 1 Ianuarie 2010 la ora 5 dimineata, putin mahmur. Am continuat sa alerg in fiecare zi. La inceput a fost foarte greu.

Apoi mi-am facut un blog, un fel de carte de vizita pentru potentialii sponsori. Blogul m-a ajutat foarte mult. Dupa care am avut contacte cu diverse comapanii. Le-am trimis emailuri, dar nu am primit nici un raspuns, ceea ce nu e foarte motivant. Pana la urma am reusit sa strang banii necesari.

FORCE: Ce a urmat apoi?

AR: Dupa maratonul de la Polul Nord am zis: ok, acum as putea linistit sa ma opresc aici. Imi era teama ca o sa revin din nou la stilul meu de viata de dinainte si am hotarat sa mai fac ceva. La Polul Nord m-am intalnit cu un tip care spunea ca exista un circuit „7 maratoane pe  7 continente”. M-am inscris si eu in circuit. Mi-am ales niste maratoane care sa fie dificile pentru ca la un maraton de oras e mult mai simplu: daca nu mai poti, te opresti, te asezi la o terasa, bei  o bere si pleci acasa. La maratoanele astea gen Antartica, Polul Nord, Sahara,  nu prea ai ce sa faci, e ca atunci cand vrei sa innoti: te arunci in apa si trebuie sa inveti, nu prea ai posibilitati sa te opresti.

In Decembrie am fost in Antartica. Acolo se organizau doua competitii consecutive: un maraton la care ma inscrisesem eu si un ultra-maraton de 100 de km. Am vazut ca la ultimul se inscrisesera niste tipi care alergasera si maratonul dinainte. Unul dintre ei avea 62 de ani, un francez, se apucase la 47  de ani de alergat cand cantearea si cu vreo 40 de kg in plus. Mi-am zis ca daca el poate la varsta asta, sa incerc si eu. Am reusit sa termin cursa. Alergand ultra-maratonul din Antartica mi-a venit si ideea de a alerga cate un ultra-maraton pe fiecare continent. Am cautat pe internet si nu am mai gasit pe nimeni sa faca asta. Am zis sa incerc, sa fie o premiera.

FORCE: Cum este sa alergi un ultra-maraton?

AR: Eu am avut o mare sansa incepand cu maratonul de la Polul Nord. Cam toate maratoanele la care am alergat au fost maratoane extreme care au cerut efort mult mai mare decat un maraton normal. Atunci ultra-maratonul nu mi s-a parut o alergare foarte dificila.

FORCE: Care este programul tau actual de antrenament?

AR: Ma culc la 10:30 seara, la 4 dimineata sunt in picioare si alerg pana la 6. Dupa 7 iau micul dejun, ma pregatesc de o noua zi si plec la serviciu.

FORCE: Ce urmeaza dupa „7 ultra-maratoane pe 7 continente”?

AR: Eu am o multime de idei si de proiecte. Unul dintre ele este sa traversez Africa de Sud  pe bicicleta in 4 luni. Mi-am propus sa fac asta impreuna cu sotia. Mai sunt competitii de alergare si pe distante mai mari, si de 2-3 sute de km, dar vreau in 2012  sa ma concentrez pe intern. Am inceput sa lucrez la organizarea unui ultra-maraton de 100 de km pe Transfagarasan..

FORCE: Ai amintit mai devreme de sotie. Cum a reactionat dupa ce i-ai spus ca vrei sa alergi in Maratonul de la Polul Nord?

AR: Sotia fiind langa mine tot timpul, discutand planurile si vazand ca ma antrenez, pentru ca asta conteaza cel mai mult, m-a sustinut. Intotdeauna cand ai un plan sau un vis pe care vrei sa il indeplinesti trebuie sa fie in armonie si cu ce este in jurul tau. Sigur ca tu poti sa te ambitionezi sa-ti realizezi visul indiferent de ce zice sotia, mama, tata, prietenii, dar s-ar putea sa te trezesti ca ti-ai realizat visul, dar esti singur.

FORCE: Ce poti sa ne spui despre locurile in care ai alergat?

AR: Fiecare maraton este cu specificul lui: la Polul Nord alergi pe calote glaciare, in Antartica pe ghetari uriasi, in Australia esti intr-un desert rosu si ai senzatia ca esti pe Marte, in Turcia cand alergi printre vestigii ai impresia ca te-ai intors in timp cu cateva sute de ani, in Chile alergi pe drum de coasta cu palmieri si ai Pacificul in dreapta, in Sahara alergi pe dune fierbinti. Fiecare loc iti creeaza o senzatie speciala. E foarte important sa te duci la astfel de competitii deschis, sa nu fi atent la ce nu ti place si la ce iti place. Eu in general sunt foarte deschis in a vedea ce e frumos in locurile in care merg.

FORCE: Ai avut la un moment dat diferenta foarte mica de timp intre doua maratoane cu caracteristici climatice diferite. Cum a fost?

AR: Acum doi ani daca ma intrebai si eu aveam aceeasi impresie pentru ca vazut din afara asa pare. M-am temut si eu de acest lucru dar organismul uman cred ca e perfect, adica se adapteaza la orice temperatura foarte rapid. Cand am ajuns la Polul Nord nu lasam la vedere nici macar o pleoapa si dupa trei zile stateam in bluze, fara caciula, fara nimic. Te adaptezi. E fantastic. Asa e si la caldura. In Sahara am avut 53 °C intr-o zi, din fericire nu a fost ziua cu maratonul. Nu pot sa zic ca muream de cald, deci organismul e facut sa reziste. Totul pleaca de la psihic. Daca esti dispus sa induri caldura sau frigul  la inceput, cand e senzatia cea mai urata, dupa aceea e relativ simplu, e in regula.

FORCE: Iti vine in minte vreo intamplare deosebita de la maratoane?

AR: Fiecare maraton are momente speciale. De exemplu in Australia organizatorii ne-au spus sa nu ne abatem de la traseu nici daca vrem sa ne usuram (rade) pentru ca din primele zece specii de serpi veninosi din lume , sapte sunt in Australia si nu mai apuci nici sa dati un telefon daca va musca doi dintre ei.

Nu-mi inchipuiam ca o sa ajung sa mananc canguri, crocodili, struti si tot felul de mancaruri. Imi plac maratoanele extreme fiindca nu vin mii de oameni ca la un maraton de oras si atunci daca sunt maxim 30 de alergatori, stand cateva zile impreuna cu ei le afli povestea.

Acum a fost iarasi o experienta de care m-am temut si pe care am reusit-o, am alergat trei ultra-maratoane intr-o luna.

FORCE: Care din cursele in care ai alergat pana acum te-a impresionat cel mai mult si de ce?

AR: De fiecare data cand am avut o cursa am spus ca e cea mai impresionanta si ca nu poate fi alta mai frumoasa, mai spectaculoasa  si sunt surprins de fiecare data.

FORCE: Dar care a fost cea mai grea?

AR: Fiecare cursa iti ofera surprizele ei. E greu sa faci un gen de antrenament care sa te ajute pentru orice fel de competitie. Daca te antrenezi pentru frig o sa faci fata mai greu la cald, daca te antrenezi pe plat o sa fie mai greu in panta si asa mai departe.

FORCE: Stim ca ai hotarat sa sprijini cateva fundatii. Povesteste-ne mai multe.

AR: Ajutand oamenii cu siguranta te ajuti si pe tine. Nu poti sa treci prin viata fara sa te intereseze nimic, sa nu iti pase de cei din jurul tau. Mi-am dat seama ca pot face ceva, ca actiunile mele le pot fi folositoare unor fundatii. Cei de la „Hospice” m-au contactat pe Facebook, mi-au spus ca le place ceea ce fac si ca as putea sa ii ajut. Apoi am aflat de „Salveaza Vieti” de la unul din colegii mei care este voluntar acolo. Mi-a placut si am decis sa ii sprijin.

Pana la urma, noi, romanii nu putem sa ne plangem de mila mereu si sa ne autocompatimim. Sa zicem asta e soarta noastra, viata noastra, asta e. Macar sa murim luptand, nu in genunchi. Cred foarte mult intr-un proverb francez: „Fiecare sa-si mature in fata portii si strazile vor fi curate”. Sunt bucuros pentru ca am intalnit din ce in ce mai multi oameni care se zbat sa faca ceva.

FORCE: In ce a constat ajutorul tau?

AR: Este foarte important sa stie cat mai multi oameni ca astfel de fundatii exista  si ca daca nu ar exista ar fi tragic. Conteaza foarte mult mesajul transmis. Apoi am facut diverse actiuni prin care s-au strans bani pentru cauze pe care le-am popularizat pe blog sau prin diferite metode. De exemplu, Hospice se ocupa de ingrijirea paliativa a bolnavilor aflati in faza terminala si au o clinica in Brasov  si acum deschid una in Bucuresti. O sa alerg in septembrie de la clinica din Brasov pana la cea din Bucuresti pentru a atrage atentia asupra cauzei lor si pentru a strange bani.


FORCE: In ultimii doi ani ai fost pus in tot felul de ipostaze. Una dintre cele mai grele a fost cea de speaker. Ce ne poti spune?

AR: Frica mea cea mai mare este vorbitul in public. Inainte de experienta de la Polul Nord au aflat cei de la TED Bucuresti de intentia mea si mi-au propus sa tin un discurs. Eu nu stiam nici ce e TED, habar nu aveam. Am intrebat si eu un coleg mai rasarit si a zis „Mama,  ce tare!” si am zis da. Doua saptamani am lucrat la speech si il repetam de cel putin 5 ori pe zi si inainte de culcare, ma puneam in pat, inchideam ochii si il repetam in gand. Eu nu am talentul sa scriu un speech, sa il memorez si sa il zic pe de rost. Dupa aceea, dupa ce am fost la TED, mi s-a parut o experienta ca cea de la Polul Nord.  Sa ai primul speech la TED e ca si cum ai avea primul maraton la Polul Nord. Am hotarat ca pentru invitatiile ce au venit ulterior sa donez fundatiilor pe care le sustin jumatate din banii pe care ii primesc, atunci cand este cazul.

FORCE: Cu ce supererou te asemeni?

AR: Ai supereroi pana incepi tu sa iti faci viata cum vrei. Prin supereroi traiesti anumite calitati pe care vrei sa le ai sau sa iti invingi anumite temeri pe care le ai. Cand iti invingi tu singur temerile si iei viata in piept nu o sa te mai intereseze eroii si devii tu un erou pentru tine, pentru copii tai, pentru cei din jur.

FORCE: Suntem in 2021. Cine esti acum?

AR: E foarte simplu. Sunt Andrei alergatorul cel care a inspirat foarte multi oameni sa inceapa sa faca miscare, nu neaparat sa alerge. Deja traiesc intr-o tara normala in care oamenii fac miscare, traiesc sanatos si se respecta mai mult unii pe ceilalti. Am o sotie si doi copii minunati cu care imi petrec mult timp. Sunt recunoscut ca un foundraiser pentru fundatii, am deja foarte multe proiecte realizate atat caritabile cat si in zona educatiei pentru ca aici e viitorul nostru si trebuie investit. Sunt foarte fericit si multumit .

FORCE: In incheiere te rugam sa transmiti un mesaj tinerilor din Romania.

AR: Sa identifice fiecare punct forte pe care il au sa si-l dezvolte foarte mult, iar acolo unde au puncte slabe si in principal temeri sa le accepte, sa se obisnuiasca cu ele. Daca esti cel mai timid om de pe pamant nu o sa ajungi cel mai mare speaker, si atunci merita sa-ti dezvolti alte calitati. Sa incerce in zonele in care stau foate slab sa ajunga la un nivel mediu si sa se concentreze foarte mult pe calitati.  In momentul in care vor capata experienta in aria lor de specialitate, care ideal ar fi sa se suprapuna cu pasiunea lor, sa nu intre in monotonie. Sa fie implicati in cat mai multe proiecte astfel incat de la an la an sa capete o noua experienta .

A fost o parte din povestea lui Andrei Rosu, care ar trebuie sa fie un model pentru fiecare dintre noi, caci omul acesta a reusit sa invinga kilometrii, gerul si caldura, visand cu ochii deschisi si cu capul in nori dar planificand si actionand cu mare atentie si cu picioarele pe pamant.

 

8 Responses to “Credeti in visele voastre?”

  1. Alexandra Says:

    Foarte frumoasa povestea ! Un model de urmat, care ar trebui sa inspire in fircare dintre noi curajul de a lua “viata in piept”.

  2. Andrei Says:

    Povestile ca aceasta ne fac sa ne depasim limitele, sa ne dorim mai mult. Cred ca atat timp cat punem suflet si ne dorim cu adevarat, orice vis poate deveni realitate printr-o schimbare venita la momentul potrivit:D Foarte interesant interviul, deabia astept urmatorul post!

  3. Alinutza Says:

    Motivanta poveste!
    Ar trebui sa afle mai multa lume cat de curajos si de ambitios este si sa vada in el un model!
    Il admir!:D

  4. Adina Says:

    Eu l-am cunoscut pe Andrei la un workshop. Te inspira nu numai prin poveste, dar si prin atitudine, stil, mod de trai si de a vedea lumea.

    Chiar e un model…pentru noi tinerii :)

  5. Claudia Says:

    Am citit un articol despre Andrei Rosu si in revista TAROM de luna asta. O poveste foarte frumoasa!

  6. Alexandra Says:

    @ Adina, sunt curioasa in ce workshop l-ai vazut?

  7. Alexandra Says:

    Deabia astept sa il cunosc pe Andrei la Scoala de Vara FORCE 2011 !!

  8. Cristi Says:

    o poveste foarte frumoasta si plina de lectii importante de viata