Search

Au inceput inscrierile pentru Scoala de Vara FORCE 2011

May 21st, 2011

Salut!

Esti un liceean energic, plin de entuziasm, dornic sa isi faca prieteni si sa traiasca o experienta unica.

Te afli in locul potrivit : Blogul Scolii de Vara FORCE.

De curand au inceput inscrierile pentru cea de-a treia editie a Scolii de Vara FORCE. Deja ai facut primul pas catre una dintre cele mai frumoase experiente din viata ta.

Urmeaza sa completezi formularul de aplicare pana la 1 iulie 2011 si sa il trimiti la adresa de email : scoaladevara@force.ro . Spune-ne povestea ta si vei avea sansa sa petreci 10 zile de neuitat alaturi de 20 de tineri din intreaga tara.

Ne vom intalnii cu totii intre 4 si 14 august 2011 intr-un loc linistit, departe de oras, in mijlocul naturii. Pe parcursul celor 10 zile, vei beneficia de un program interactiv si variat de educatie non-formala, ce imbina activitati educative si creative cu activitati sportive, distractive si de team-building. Pentru a intelege mai bine ceea ce vom face la Scoala de Vara FORCE te invitam sa citesti ce s-a intamplat la editia din 2010 aici si aici.

Impreuna vom invata lucruri minunate ce ne vor fi utile in viata.

Te asteptam !

Cu drag,

Echipa FORCE

 

Avem timp… dar nu stim

May 13th, 2011

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.

Octavian Paler – “Avem timp”

De cate ori nu ni s-a intamplat sa primim sau sa oferim drept raspuns un neinduplecat “nu am timp”? Dar oare stim, atunci cand oferim acest raspuns, cat de adevarat este si daca se potriveste situatiei? Sau pur si simplu a devenit un cliseu, iar obisnuinta ne determina sa-l folosim fara a mai analiza circumstantele?

Se intampla de nenumarate ori sa ne urcam in metrou intr-o zi de luni si sa avem impresia ca mai coboram abia intr-o zi de vineri; sa nu stim ce sa raspundem cand ne intreaba cineva ce-am facut intr-o anumita zi, pentru ca am facut atat de multe, dar am uitat momentul si cel mai des ni se intampla sa uitam ca toate trebuie facute la timpul lor. De atatea ori spunem ca “nu am avut timp”, “nu am timp” sau “nu voi avea timp”, fara a realiza ca atunci cand vrem cu adevarat sa facem ceva, reusim. Preocupati de activitatile zilnice si intrati in acea rutina a vietii, uitam sa acordam timp pentru ceea ce este cu adevarat important pentru noi: dorintele noastre si oamenii dragi noua. Am lasat de atatea ori sa treaca saptamani intregi fara sa sun oamenii importanti din viata mea, sa vad daca sunt bine, raspunzand reprosurilor aduse, cu un rece si simplu “nu am avut timp”.

Analizand ulterior situatia, mi-am dat seama ca intotdeauna am timp sa dau un telefon, ca ma pot opri sa stau 5 minute de vorba cu cineva cunoscut pe care l-am intalnit intamplator pe strada, ca pot sta inca 5 minute la coada de la magazin pentru a-mi cumpara ceva ce-mi place si ca am timp sa zambesc oricand, oricui, iar persoana respectiva sa afle ca are timp sa-mi raspunda cu acelasi gest.

Am invatat sa-mi valorific timpul la maximum, dar am uitat sau poate nu am stiut niciodata sa acord atentia cuvenita lucrurilor cu adevarat importante pentru mine, ca om: sa ma opresc si sa apreciez ceea ce ma inconjoara, sa las o urma, vizibila sau nu, pe unde pasesc, sa admir ceva minunat si sa regret ca eu trec, dar minunea ramane si va fi privita si peste ani de multi alti trecatori.

Suntem efemeri, noi trecem prin timp si nu invers, el ne asteapta, dar noi ne grabim spre el si automat ii accelaram trecerea. Ne grabim mereu, aceasta este modalitatea in care stim noi sa facem lucrurile, iar graba duce la superficialitate, rapeste profunzimea si, din pacate, fara profunzime totul pare la fel si este foarte repede dat uitarii. Ajungem chiar sa uitam in ce zi suntem, pentru ca pana la urma nici nu mai conteaza, nu?

Am ales sa prezint la inceput o parte din poezia lui Paler, intrucat este cea care surprinde cel mai bine faptul ca viata noastra este constituita din lucruri marunte, asta ne defineste, asta ne face fericiti, dar suntem prea preocupati de lucrurile complexe precum  scoala, jobul,  proiectele, pentru a ne da seama ca avem timp si pentru altceva. Avem timp pentru tandrete, stim cum sa fim tandri, apartine naturii umane, dar preferam sa fie una dintre activitatile lasate la final sau amanata mereu, pana ajungem sa uitam de ea.

Totul este imprevizibil si niciodata nu poti sa sti ce iti rezerva viata. Important este sa ai incredere in visele tale, sa crezi ca soarele va straluci si maine pentru ca intotdeauna vei avea sansa de a schimba ceva in viata ta si te vei putea bucura de momente unice. Trebuie sa fim noi insine, sa avem timp sa ne bucuram de lucrurile simple pe care viata ni le ofera, sa nu le amanam  pentru ca s-ar putea sa fie prea tarziu si sa intelegem ca ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.

Preluat din Asertiunea – Mai 2010

Magda Tanase

 

Forumul Educatiei 2011

May 11th, 2011

Anul acesta are loc a doua editie a Forumul Educatiei si va avea loc in cadrul EDU-Expo pe 13 – 15 mai in spatiul expozitional Romexpo. Organizatorii sesiunilor au la dispozitie 3 sali cu destinatii diferite in functie de publicul vizat (specializat / nespecializat), cu capacitate de 140 de locuri, respectiv 50 de locuri.  Activitatile forumului vor fi derulate in intervalul orar 11.00 – 17.00.

Iti lansam invitatia de a participa in cadrul acestui eveniment la un seminar special al FORCE si ASER din data de 15 mai 2011, ora 11:00. Inscrierile epntru participare se fac le urmatorul link. Vino alaturi de noi pentru a dezbate un model de dezvoltare sustenabila in educatie !

Organizatiile care vor facilita sesiunile FED fac parte din urmatoarele medii: mediul institutional, societatea civila, mediul universitar, mediul preuniversitar, mediul privat, think-thankuri, mass-media. CROS, Leaders, IRSCA Gifted Education, Catalyst, EDMUNDO, Scoala de Valori, Little London, BEST,  si alte 20 de organizatii si institutii participa cu sesiuni in cadrul FED 2011.

Peste 100 de profesori din strainatate si din Romania, membri ai Asociatiei Europene a Profesorilor AEDE participa la Forumul Educatiei vineri de la ora 16.45 alaturi de reprezentanţi ai inspectoratelor scolare, Caselor Corpului Didactic, ai agentiilor guvernamentale, Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

De la “Oportunitati Internationale pentru studenti si liceeni”, pana la “Educatia nonformala in actiune”, sesiunile aduc in discutie subiecte inovative, bine structurate  si documentate si cu un grad mare de relevanta pentru un numar cat mai mare dintre participantii la conferinta.

Forumul Educatiei din Romania se adreseaza tuturor celor care sunt implicati in sistemul educational national, tuturor celor care cu pasiune, creativitate si inovatie contribuie la performanta in educatia romaneasca. Noutatea acestei editii este reprezentata de dimensiunea externa a obiectivelor forumului, si anume aceea de a informa, invata, motiva si inspira publicul nespecializat, dar potential interesat, prezent ca vizitator la EDU-Expo.

Forumul Educatiei 2011 este organizat de Grupul Educativa impreuna cu Liga Studentilor Romani din Strainatate, Clubul pentru Romania si Asociatia Clubul Roman pentru Relatii Externe Diplomatie si Afaceri Europene.

Agenda evenimentului poate fi consultata pe site-ul www.forumedu.ro.

 

Credeti in visele voastre?

May 1st, 2011

“Adiooo… visul frumos s-a terminat”

Cu totii ati ascultat macar o data acest vers al celor de la “Gaz pe Foc”. Ei bine … in cele ce urmeaza nu o sa  ascultam  vreun cantec de dragoste cu un final trist, ci o sa ne bucuram impreuna de o poveste minunata care arata ce inseamna cu adevarat un vis.

Andrei Rosu a fost tobosar in “Gaz pe Foc” prin anii ’90. Dupa ce trupa s-a destramat, fiecare din membrii a plecat pe propriul drum. Andrei si-a continuat cariera pentru care studiase si din 2002 a devenit consultant in domeniul financiar intr-o multinationala. Dincolo de familie, prieteni, muzica si profesie in ultimii doi ani in viata lui a aparut un lucru total neobisnuit – maratonul extrem pe toate cele 7 continente ale globului.

Puteti descoperi povestea lui unica in Romania si alte lucruri inedite in discutia de mai jos pe care echipa FORCE a avut bucuria sa o aiba cu Andrei.


FORCE: Orice poveste are un inceput, care este al tau?

Andrei Rosu: Povestea mea e destul de simpla, cel putin din punctul meu de vedere. Eu nu am un istoric ca atlet sau sportiv de performanta. Am alergat in curtea scolii la un fotbal, cam cum face tot romanul sport. Apoi, in ultimii 10 ani avand o munca de birou, am oprit activitatea sportiva si am devenit o specie  de corporatist clasic care sta foarte mult la serviciu. Cand ajungeam acasa ma uitam la televizor cateva ore si beam doua beri.

La un moment dat am zis ca daca o tin in ritmul asta copilul o sa ma copieze. Noi am invatat de la parintii nostrii. Pe ei ii vezi  si incepi sa-i copiezi. Am zis ca trebuie sa fiu mai eficient la serviciu, sa ajung mai repede acasa si sa petrec mai mult timp cu baiatul meu pentru ca de multe ori il gaseam adormit.

O prima decizie a fost sa nu ma mai uit la tv, apoi mi-am luat o bicicleta sa fac miscare si sa reduc mersul cu masina. Dupa care am zis sa am si o viata de sportiv si m-am dus la un semimaraton in octombrie 2009 in Bucuresti. Eu nu mai alergasem pana atunci mai mult de 5-6 km. Spre surprinderea mea am reusit sa termin semimaratonul doar din mers pe bicicleta si mers de 2-3 ori pe munte. La semimaraton m-am intalnit cu o colega care stia ca sunt friguros si ca nu prea fac miscare si mi-a dat in gluma un email in care m-a intrebat daca nu vreau sa particip la Maratonul de la Polul Nord. Am vazut ca e pe bune, deci chiar exista maratonul si am vrut sa sterg emailul. Am zis hai sa il las totusi, l-am pus intr-un fisier. M-a ros ideea vreo trei zile pentru ca mi-am amintit cum in copilarie am citit cartile lui Jules Verne si calatoream mult cu mintea.

Am inceput o corespondenta cu organizatorul maratonului. Am aflat ca mai sunt locuri disponibile si ca taxa de inscriere e enorma si nu imi pot permite. Apoi m-am intrebat cum as putea sa particip. M-am gandit la o multime de idei si am inceput sa le pun in aplicare. Am inceput sa ma antrenez. Nu puteam sa astept pana faceam rost de bani pentru ca riscam sa fiu in intarziere cu antrenamentele. Am inceput pregatirea pe 1 Ianuarie 2010 la ora 5 dimineata, putin mahmur. Am continuat sa alerg in fiecare zi. La inceput a fost foarte greu.

Apoi mi-am facut un blog, un fel de carte de vizita pentru potentialii sponsori. Blogul m-a ajutat foarte mult. Dupa care am avut contacte cu diverse comapanii. Le-am trimis emailuri, dar nu am primit nici un raspuns, ceea ce nu e foarte motivant. Pana la urma am reusit sa strang banii necesari.

FORCE: Ce a urmat apoi?

AR: Dupa maratonul de la Polul Nord am zis: ok, acum as putea linistit sa ma opresc aici. Imi era teama ca o sa revin din nou la stilul meu de viata de dinainte si am hotarat sa mai fac ceva. La Polul Nord m-am intalnit cu un tip care spunea ca exista un circuit „7 maratoane pe  7 continente”. M-am inscris si eu in circuit. Mi-am ales niste maratoane care sa fie dificile pentru ca la un maraton de oras e mult mai simplu: daca nu mai poti, te opresti, te asezi la o terasa, bei  o bere si pleci acasa. La maratoanele astea gen Antartica, Polul Nord, Sahara,  nu prea ai ce sa faci, e ca atunci cand vrei sa innoti: te arunci in apa si trebuie sa inveti, nu prea ai posibilitati sa te opresti.

In Decembrie am fost in Antartica. Acolo se organizau doua competitii consecutive: un maraton la care ma inscrisesem eu si un ultra-maraton de 100 de km. Am vazut ca la ultimul se inscrisesera niste tipi care alergasera si maratonul dinainte. Unul dintre ei avea 62 de ani, un francez, se apucase la 47  de ani de alergat cand cantearea si cu vreo 40 de kg in plus. Mi-am zis ca daca el poate la varsta asta, sa incerc si eu. Am reusit sa termin cursa. Alergand ultra-maratonul din Antartica mi-a venit si ideea de a alerga cate un ultra-maraton pe fiecare continent. Am cautat pe internet si nu am mai gasit pe nimeni sa faca asta. Am zis sa incerc, sa fie o premiera.

FORCE: Cum este sa alergi un ultra-maraton?

AR: Eu am avut o mare sansa incepand cu maratonul de la Polul Nord. Cam toate maratoanele la care am alergat au fost maratoane extreme care au cerut efort mult mai mare decat un maraton normal. Atunci ultra-maratonul nu mi s-a parut o alergare foarte dificila.

FORCE: Care este programul tau actual de antrenament?

AR: Ma culc la 10:30 seara, la 4 dimineata sunt in picioare si alerg pana la 6. Dupa 7 iau micul dejun, ma pregatesc de o noua zi si plec la serviciu.

FORCE: Ce urmeaza dupa „7 ultra-maratoane pe 7 continente”?

AR: Eu am o multime de idei si de proiecte. Unul dintre ele este sa traversez Africa de Sud  pe bicicleta in 4 luni. Mi-am propus sa fac asta impreuna cu sotia. Mai sunt competitii de alergare si pe distante mai mari, si de 2-3 sute de km, dar vreau in 2012  sa ma concentrez pe intern. Am inceput sa lucrez la organizarea unui ultra-maraton de 100 de km pe Transfagarasan..

FORCE: Ai amintit mai devreme de sotie. Cum a reactionat dupa ce i-ai spus ca vrei sa alergi in Maratonul de la Polul Nord?

AR: Sotia fiind langa mine tot timpul, discutand planurile si vazand ca ma antrenez, pentru ca asta conteaza cel mai mult, m-a sustinut. Intotdeauna cand ai un plan sau un vis pe care vrei sa il indeplinesti trebuie sa fie in armonie si cu ce este in jurul tau. Sigur ca tu poti sa te ambitionezi sa-ti realizezi visul indiferent de ce zice sotia, mama, tata, prietenii, dar s-ar putea sa te trezesti ca ti-ai realizat visul, dar esti singur.

FORCE: Ce poti sa ne spui despre locurile in care ai alergat?

AR: Fiecare maraton este cu specificul lui: la Polul Nord alergi pe calote glaciare, in Antartica pe ghetari uriasi, in Australia esti intr-un desert rosu si ai senzatia ca esti pe Marte, in Turcia cand alergi printre vestigii ai impresia ca te-ai intors in timp cu cateva sute de ani, in Chile alergi pe drum de coasta cu palmieri si ai Pacificul in dreapta, in Sahara alergi pe dune fierbinti. Fiecare loc iti creeaza o senzatie speciala. E foarte important sa te duci la astfel de competitii deschis, sa nu fi atent la ce nu ti place si la ce iti place. Eu in general sunt foarte deschis in a vedea ce e frumos in locurile in care merg.

FORCE: Ai avut la un moment dat diferenta foarte mica de timp intre doua maratoane cu caracteristici climatice diferite. Cum a fost?

AR: Acum doi ani daca ma intrebai si eu aveam aceeasi impresie pentru ca vazut din afara asa pare. M-am temut si eu de acest lucru dar organismul uman cred ca e perfect, adica se adapteaza la orice temperatura foarte rapid. Cand am ajuns la Polul Nord nu lasam la vedere nici macar o pleoapa si dupa trei zile stateam in bluze, fara caciula, fara nimic. Te adaptezi. E fantastic. Asa e si la caldura. In Sahara am avut 53 °C intr-o zi, din fericire nu a fost ziua cu maratonul. Nu pot sa zic ca muream de cald, deci organismul e facut sa reziste. Totul pleaca de la psihic. Daca esti dispus sa induri caldura sau frigul  la inceput, cand e senzatia cea mai urata, dupa aceea e relativ simplu, e in regula.

FORCE: Iti vine in minte vreo intamplare deosebita de la maratoane?

AR: Fiecare maraton are momente speciale. De exemplu in Australia organizatorii ne-au spus sa nu ne abatem de la traseu nici daca vrem sa ne usuram (rade) pentru ca din primele zece specii de serpi veninosi din lume , sapte sunt in Australia si nu mai apuci nici sa dati un telefon daca va musca doi dintre ei.

Nu-mi inchipuiam ca o sa ajung sa mananc canguri, crocodili, struti si tot felul de mancaruri. Imi plac maratoanele extreme fiindca nu vin mii de oameni ca la un maraton de oras si atunci daca sunt maxim 30 de alergatori, stand cateva zile impreuna cu ei le afli povestea.

Acum a fost iarasi o experienta de care m-am temut si pe care am reusit-o, am alergat trei ultra-maratoane intr-o luna.

FORCE: Care din cursele in care ai alergat pana acum te-a impresionat cel mai mult si de ce?

AR: De fiecare data cand am avut o cursa am spus ca e cea mai impresionanta si ca nu poate fi alta mai frumoasa, mai spectaculoasa  si sunt surprins de fiecare data.

FORCE: Dar care a fost cea mai grea?

AR: Fiecare cursa iti ofera surprizele ei. E greu sa faci un gen de antrenament care sa te ajute pentru orice fel de competitie. Daca te antrenezi pentru frig o sa faci fata mai greu la cald, daca te antrenezi pe plat o sa fie mai greu in panta si asa mai departe.

FORCE: Stim ca ai hotarat sa sprijini cateva fundatii. Povesteste-ne mai multe.

AR: Ajutand oamenii cu siguranta te ajuti si pe tine. Nu poti sa treci prin viata fara sa te intereseze nimic, sa nu iti pase de cei din jurul tau. Mi-am dat seama ca pot face ceva, ca actiunile mele le pot fi folositoare unor fundatii. Cei de la „Hospice” m-au contactat pe Facebook, mi-au spus ca le place ceea ce fac si ca as putea sa ii ajut. Apoi am aflat de „Salveaza Vieti” de la unul din colegii mei care este voluntar acolo. Mi-a placut si am decis sa ii sprijin.

Pana la urma, noi, romanii nu putem sa ne plangem de mila mereu si sa ne autocompatimim. Sa zicem asta e soarta noastra, viata noastra, asta e. Macar sa murim luptand, nu in genunchi. Cred foarte mult intr-un proverb francez: „Fiecare sa-si mature in fata portii si strazile vor fi curate”. Sunt bucuros pentru ca am intalnit din ce in ce mai multi oameni care se zbat sa faca ceva.

FORCE: In ce a constat ajutorul tau?

AR: Este foarte important sa stie cat mai multi oameni ca astfel de fundatii exista  si ca daca nu ar exista ar fi tragic. Conteaza foarte mult mesajul transmis. Apoi am facut diverse actiuni prin care s-au strans bani pentru cauze pe care le-am popularizat pe blog sau prin diferite metode. De exemplu, Hospice se ocupa de ingrijirea paliativa a bolnavilor aflati in faza terminala si au o clinica in Brasov  si acum deschid una in Bucuresti. O sa alerg in septembrie de la clinica din Brasov pana la cea din Bucuresti pentru a atrage atentia asupra cauzei lor si pentru a strange bani.


FORCE: In ultimii doi ani ai fost pus in tot felul de ipostaze. Una dintre cele mai grele a fost cea de speaker. Ce ne poti spune?

AR: Frica mea cea mai mare este vorbitul in public. Inainte de experienta de la Polul Nord au aflat cei de la TED Bucuresti de intentia mea si mi-au propus sa tin un discurs. Eu nu stiam nici ce e TED, habar nu aveam. Am intrebat si eu un coleg mai rasarit si a zis „Mama,  ce tare!” si am zis da. Doua saptamani am lucrat la speech si il repetam de cel putin 5 ori pe zi si inainte de culcare, ma puneam in pat, inchideam ochii si il repetam in gand. Eu nu am talentul sa scriu un speech, sa il memorez si sa il zic pe de rost. Dupa aceea, dupa ce am fost la TED, mi s-a parut o experienta ca cea de la Polul Nord.  Sa ai primul speech la TED e ca si cum ai avea primul maraton la Polul Nord. Am hotarat ca pentru invitatiile ce au venit ulterior sa donez fundatiilor pe care le sustin jumatate din banii pe care ii primesc, atunci cand este cazul.

FORCE: Cu ce supererou te asemeni?

AR: Ai supereroi pana incepi tu sa iti faci viata cum vrei. Prin supereroi traiesti anumite calitati pe care vrei sa le ai sau sa iti invingi anumite temeri pe care le ai. Cand iti invingi tu singur temerile si iei viata in piept nu o sa te mai intereseze eroii si devii tu un erou pentru tine, pentru copii tai, pentru cei din jur.

FORCE: Suntem in 2021. Cine esti acum?

AR: E foarte simplu. Sunt Andrei alergatorul cel care a inspirat foarte multi oameni sa inceapa sa faca miscare, nu neaparat sa alerge. Deja traiesc intr-o tara normala in care oamenii fac miscare, traiesc sanatos si se respecta mai mult unii pe ceilalti. Am o sotie si doi copii minunati cu care imi petrec mult timp. Sunt recunoscut ca un foundraiser pentru fundatii, am deja foarte multe proiecte realizate atat caritabile cat si in zona educatiei pentru ca aici e viitorul nostru si trebuie investit. Sunt foarte fericit si multumit .

FORCE: In incheiere te rugam sa transmiti un mesaj tinerilor din Romania.

AR: Sa identifice fiecare punct forte pe care il au sa si-l dezvolte foarte mult, iar acolo unde au puncte slabe si in principal temeri sa le accepte, sa se obisnuiasca cu ele. Daca esti cel mai timid om de pe pamant nu o sa ajungi cel mai mare speaker, si atunci merita sa-ti dezvolti alte calitati. Sa incerce in zonele in care stau foate slab sa ajunga la un nivel mediu si sa se concentreze foarte mult pe calitati.  In momentul in care vor capata experienta in aria lor de specialitate, care ideal ar fi sa se suprapuna cu pasiunea lor, sa nu intre in monotonie. Sa fie implicati in cat mai multe proiecte astfel incat de la an la an sa capete o noua experienta .

A fost o parte din povestea lui Andrei Rosu, care ar trebuie sa fie un model pentru fiecare dintre noi, caci omul acesta a reusit sa invinga kilometrii, gerul si caldura, visand cu ochii deschisi si cu capul in nori dar planificand si actionand cu mare atentie si cu picioarele pe pamant.

 

Paste Fericit!

April 23rd, 2011

Va dorim ca sarbatoarea Pastelui sa reverse asupra voastra liniste si bucurie.

Sa va bucurati de primavara fericiti si cu zambetul pe buze.

Am inceput in FORTA pregatirile pentru editia FORCE din 2011. In curand revenim cu vesti proaspete.

Hristos a inviat!

Echipa FORCE

 

Au inceput inscrierile in programul de burse Orizonturi Deschise

April 22nd, 2011

Inscrierile pentru cel mai amplu program national de burse private pentru masteranzi si doctoranzi, Orizonturi Deschise, derulat de Fundatia Dinu Patriciu pentru al patrulea an consecutiv, se vor desfasura in perioada 15 aprilie – 15 iunie 2011.

Prin acest program, Fundatia Dinu Patriciu acorda anual 100 de burse in valoare individuala de 15.000 USD pe an, pe toata perioada programului de pregatire.

Programul Orizonturi Deschise se adreseaza tinerilor care doresc sa urmeze programe de master sau doctorat la cel mai inalt nivel, in cadrul universitatilor de prestigiu din afara tarii. Pentru a se inscrie, candidatii trebuie sa fie cetateni romani si sa fie admisi la universitati de top din lume.

„Conditia intoarcerii in tara este cea in jurul careia se concentreaza programul Orizonturi Deschise. Ne dorim sa avem din ce in ce mai multi tineri educati la cele mai bune universitati ale lumii, care se intorc ulterior in Romania si dezvolta proiecte valoroase aici”. a declarat Tincuta Baltag, Director General al Fundatiei Dinu Patriciu.

Obiectivul Fundatiei Dinu Patriciu este acela de a contribui, prin sustinerea tinerilor, la cresterea nivelului de educatie si excelenta din societatea romaneasca. Din acest motiv, beneficiarii burselor Orizonturi Deschise se angajeaza sa se intoarca in tara dupa terminarea programului de master/doctorat pentru o durata de timp cel putin egala cu cea a formatiei urmate pentru care au primit bursa, in caz contrar urmand a returna contravaloarea bursei si a penalizarilor specificate in contractul de bursa privata.

Detaliile complete ale programului, dar si formularul de inscriere online sunt disponibile aici.

 

Un Fortos in Köln

March 18th, 2011

Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la Köln… ma gandesc la „DIE Studentenstadt“. Atat de chilled, atat de detasat, atat de studentesc si alive. Daca in München la ora 21:00 in timpul saptamanii zici ca esti in “I am Legend”, in good, old Kölle lumea e p strada, p Zülpicher Straße, la un pahar de Kölsch (spre mai multe) de vorba. Skinny jeans si sneakersi, tricouri lungi si eggeri, genti cu toarta lunga si atarnata stramb (dar calculat) pe un umar, insigne si multe multe saluri. Doamne, cate diminetzi petrecute in acel centru, mic (cateva intersectii: Heumarkt, Neumarkt, Rudolfplatz, Friesenplatz, Zülpicherplatz), familiar, primitor, cozy, cunoscut ca in palma, si cate si mai cate intoarceri pe bicicleta, numita DeeDeeMobile, acasa, la camin. Am stat exact in campus, langa facultate, adica din pat pana in sala de curs puteam ajunge in exact 47 de secunde (daca nu ar fi fost necesare detalii de genul spalatului pe dinti sau schimbarii de pijama). In WG-ul 1.2 (Wohngemeinschaft sau apartament) cu Chenguang din China, Christy din Sri Lanka, dar crescut in Germania si Carlita din Romania. Ultimii doi, prietenii mei pe viata. La fel si sarbul Filip de la 1.1 si Julie la 3.2, din Fagaras-city, sora mea de suflet. Mai zic d Molo (de unde si numele orasului devenit Mologne), Cristinik, Moa, apoi Ancutza, Paulaner, Cri, my big happy family, impreuna la bine si la rau? Sau Nikola, Bietka, Zuska x3, Paw, Can, Codru, Iwi, Bojan, Mirko, Janni, Jan, Dirk, Steffen, Sven, Chris, Arne, Sebastian, Iris, Ulli, Steffi, Robert, Tomasz, etc. etc. etc? De peste tot, de tot felul, mi-ati adus culoare, diversitate, apropiere si cunoastere. Am luat de la voi fiecare cate ceva si acum sunt bogata J (metaphorically speaking).

Eiffel Tower, Burj al Arab, Farul din Constanta si… Kölner Dom. O placinta de catedrala, impresionanta de fiecare data cand o vezi, ca dimensiuni, forma, culoare sau interior, este simbolul orasului si situata exact langa gara centrala, Hauptbahnhof. In spatele sau, se coboara scarile catre malul raului Rin, spre o minunata Promenada, care pe vreme frumoasa vuieste de lume, de voie buna, de agitatie si… chelneri in plina verva pe terasele pline, vanzatori de bunataturi sau jucarii si artisti care mai de care mai inventivi. Nota bene: da, recunosc, aici ploua des, mai ales in lunile cu “r”, dar, Köln-ul, cel mai verde oras din Germania (dupa cum se lauda localnicul Arne, coleg de facultate si partnerul meu d tenis) este absolut superb primavara si vara. As spune de neintrecut pentru sufletul meu deja pe sfert localnic ;) . Asadar, nu accept competitori si nici contraargumente, asta e Guest Post-ul meu, spun parerea mea: Kölle rulezzz.

Daca primul paragraph a fost introducerea, iar al doilea intriga, acesta e fara doar si poate punctul culminant: Kölner Karneval!!! Da simmer dabeeei, dat is primaaa, VIVAAA Colonia! O nebunie, ceva de descris. Neamtul cel politicos, retras, decent, rational si… adesea fara sare si piper, se dezlantuie pe parcursul a 5 zile prealabile postului Pastelui, cum nu am vazut nici macar la Oktoberfest in München. Se spune ca pe aceasta perioada unele cupluri se despart pentru a-si face de cap. Cert este ca lumea nu prea mai trece pe la servici, ci iese pe strada, imbracata incepand de la pirati, cowboy, politisti, porcusori si alte animale, tiroleze, personaje din basme pana la broccoli (!), Taxi sau Facebook (way to go, Molo!). Se bea bere (Kölsch, jawohl!), se danseaza, se canta (vai, dar ce se mai canta!), se petrece din creierii diminetii pana… in creierii diminetii urmatoare. Insa cel mai frumos lucru, ceva greu imitabil si ceva specific, as cataloga eu, ar fi atmosfera: toti sunt prieteni, tuturor le e drag de fiecare in parte, e o comuniune si sarbatorim impreuna, iar fiecare doreste sa impartaseasca bucuria lui cu cel de langa, fie ca il cunoaste, fie ca nu. Tin minte, ca mergand pe strada cu prietenii mei, de care inevitabil te pierzi pentru a te regasi dupa ore 2 m mai incolo, dar fara a te ingrijora, pentru ca, de Karneval, esti inconjurat de prieteni, tot Köln-ul e prieten cu tine. Si da, dupa primul Karneval, mi-au trebuit 2 saptamani sa imi revin complet dupa oboseala de a umbla pe strazi, dansa si a ma distra. Trebuie sa ai exercitiu (in urmatorul an, am avut mai mult…).

Da, nu va ingrijorati, am invatat mult si din greu, pentru ca Universität zu Köln e una dintre universitatile de elita din Germania. Master-ul terminat ma bucura si ma face mandra, caci a presupus munca serioasa, zile multe petrecute la Bib(lioteca), nopti nedormite, timp investit in a recupera ceea ce se presupunea ca trebuie sa stiu deja ca absolventa de Bachelor si emotii ca, desi stiu materia si m-am pregatit constiincios si indelung, risc sa nu imi pice fisa la probleme de transfer si sa nu imi iau examele. A meritat fiecare ora investita, fiecare moment in care rabdarea a invins asupra superficialitatii si, hehe, si fiecare 15 minute atipite pe desk-urile din Bib, in timp ce cugetam la structura lucrarii de master (pentru cei mai glumeti: master of disaster). Cred ca as concluziona asa: diploma de master e o diploma pe care stiu de ce o am! By the way, am primit-o acum 2 zile. Sentimentul e inaltator.

Daca locuiesti in Köln, atunci traiesti Köln si esti impotriva celor din Düsseldorf J. Rivalitatea e veche si se extinde la toate nivelurile: sportiv, politic, personal, etc. Düsseldorf-erii se considera superiori, rafinati, cu stil, pe cand pentru cei din “colonie” ei raman niste infumurati si inflexibili. In spiritul acestei situatii, eu mi-am lipit pe tocul usii (pe langa magneteii din Amsterdam, Barcelona, Lisabona, Stockholm, Moscova sau Berlin) o carte postala primita d la Cris cu „I love Ddorf“, hehe.

Cine e Köln? Va iubesc pe voi care ati impartasit totul cu mine, familia mea departe de familie, casa mea departe de casa, prezentul meu si acum amintirile mele: romanilor, nemtilor, sarbilor, croatilor, polonezilor, bulgarilor, spaniolilor!

Imnul meu pentru Köln? Definetly, “all the crazy things I did…, those will be the best memories”.

De ce iubesc orasul asta? Reprezinta perioada mea de studentie departe de casa, nebunia care m-a ajutat sa ma descopar, libertatea care m-a maturizat, experienta care a reconturat intregul mai frumos si mai slefuit ca inainte, constientizarea ca am crescut, ca imi doresc sa devin om serios. Unde? Pey, fara a avea pretentia de a generaliza, nicaieri nu-i mai bine ca acasa…

Diana Patrascoiu
Echipa FORCE