Search

Paltinis, o gura de aer proaspat

August 2nd, 2010

Paltinisul este statiunea romaneasca aflata la cea mai mare altitudine (1440 m), o nebunie de zona, unde parca timpul sta in loc si te invita sa casti ochii la natura inconjuratoare. Drumurile sunt dintre cele la care visezi cand te gandesti la munte, pe margini pline de flori, tufe de afine peste tot unde te uiti (sper sa nu vedem si ursi in schimb :D ) , vezi paraiase la tot pasul, iar, daca te departezi de drum si o iei peste pajiste, ai senzatia ca te pierzi la orizont. Tot aici gasesti si stane de oi cu ciobani din aia originali, de la mama lor, cu toiag si caciula, dar care stiu ei cum sta treaba in occident. Si in acest loc superb, departe de agitatia lumii urbane, FORCE isi asteapta din nou participantii extraordinari, pentru a porni pe drumul catre un infinit de oportunitati.

Super aproape, adica la o aruncatura de bat, se afla si unul dintre cele mai frumoase orase din Romania, magnificul Sibiu (locul celei de-a doua reuniuni a comunitatii FORCE, in martie 2010). Sibiul cu o populatie de 155,000 locuitori  se mandreste fiind Capitala Culturala Europeana in 2007, si ne imbie pe toti cu acel aer de demult, strazi pline de istorie, arhitectura impresionanta si traditii la orice pas.

Noi, echipa FORCE, suntem harnici la treaba, realizand ultimile pregatiri pentru marea aventura, facand bagaje (luam si haine groase ca nu se stie niciodata), si impachetand toate amintirile frumoase de anul trecut. Oficial, mai marii Fortzosi, adica Alexandra, Cosmin, Violeta, Silvia, Renata, Flori, Viorel, Alina si Rox sunt gata sa ii cunoasca pe cei 20 noi Fortzosi mici, sa petrecem impreuna 10 zile minunate in care sa crestem personal si profesional cat altii in 10 ani, sa cunoastem lideri de top si sa auzim povesti de succes, sa ne distram si sa radem pana nu mai putem, si in final sa punem lumea si schimbarea in miscare.

Deabia asteptam sa ne vedem intr-o atmosfera transilvaneana pura !!!

Echipa FORCE !

 

Vacanta de vara a venit… !

June 14th, 2010

Iata ca a sunat si ultimul clopotel! Un alt an scolar se incheie si o alta coronita este adaugata la colectie! Vacanta isi face astfel simtita prezenta si singurele preocupari sunt legate de distractie si relaxare. Acum putem arunca linistiti cartile si caietele sus, pe rafturi prafuite pentru ca vacanta are provocari pentru fiecare dintre noi. Si orice provocare este binevenita atunci cand implica joc, plimbare, calatorie si presupune compania prietenilor.

Coridoarele pline de zambete, discutiile amuzante din pauza mare si temele interminabile la matematica sunt acum amintiri placute. Si fiecare dintre aceste amintiri are in spate o poveste care ne-a surprins mereu diferit si care a contribuit la ceea ce suntem azi. Sa nu uitam de ticurile verbale ale unor profesori sau de cozile imense la chiosc din pauze, ori de diminetile friguroase cand nu ne-am fi ridicat din pat pentru nimic in lume. Privite asa, zilele de scoala par sa fi fost si ele, uneori , adevarate provocari.

Acum, pentru ca e vacanta mintea si sufletul ne sunt indreptate catre aventuri cat mai diverse, in locuri cat mai neobisnuite, cu experiente inedite. Acest lucru se intampla pentru ca vacanta aduce cu ea dulcele sentiment al libertatii si permite exprimarea ei in asa fel incat, la final de vara, fiecare are ceva frumos de povestit. Paradoxul este insa ca, o data cu venirea vacantei, majoritatea dintre noi devine aproape instantaneu foarte pasiva si cu greu mai avem initiative de vreun fel. De aceea trece destul de mult timp din vacanta pana constientizam cat de mult am putea profita de timpul liber.

Dar, ce-i drept, nu exista reteta unei vacante perfecte, ba dimpotriva, este vacanta tocmai pentru ca fiecare dintre noi mizeaza pe o carte a distractiei si descoperirea unor oameni deosebiti, trairea unor senzatii noi si calatorii pe taramuri necunoscute. Depinde de fiecare individ in parte pe ce drum alege sa mearga. Noi declaram oficial deschis drumul catre un infinit de oportunitati si te provocam sa aplici la Scoala de Vara FORCE!

de Roxana Aron

 

La multi ani ASER!

April 9th, 2010

Pe 24 martie, ASER (Asociatia Studentilor Economisti din Romania) a implinit 12 ani, sarbatoare care a dat nastere la ASERIADA, eveniment organizat in cinstea asociatiei si a tuturor membrilor, la Palatul Parlamentului. Pe langa prezentarea proiectelor, rememorarea evenimentelor speciale ASER, si momentele artistice cu care au fost surprinsi invitatii, ASER a premiat membrii, proiectele si partenerii de onoare ai asociatiei. Unul dintre proiectele premiate a fost si FORCE, datorita rezultatelor deosebite aduse de proiect si a impactului major pe care acesta l-a avut la nivel national asupra tinerilor liceeni.
Printre persoanele care au prezentat evenimentul s-au numarat mebri ASER, alumni, dar si 2 dintre participantii de la Scoala de Vara FORCE, asa ca iata parerile a doua persoane prezente la ASERIADA:

“ASERIADA, un eveniment ASER, un eveniment in care organizatia noastra a sarbatorit 12 ani de existenta. Am primit feedback pozitiv despre acest eveniment: unele persoane au spus ca a fost ” cel mai frumos eveniment organizat de un ONG studentesc”, altele au spus ca trupa The Groovies a intrecut toate asteptarile, de fapt, cred ca totul a fost doar…emotie. Din emotie s-a nascut acest eveniment, din suflet s-a creat ASERIADA, din daruirea cu care alumnii nostrii au lasat in urma exact ce trebuia ca noi sa ne putem intalni la Palatul Parlamentului, pe data de 24 Martie 2010.
Imi spunea dragul nostru prieten Paul Olteanu, ca proiectele prezentate de noi au fost interesante, ca premiile acordate de noi au fost originale, dar cel mai frumos moment a fost atunci cand de fapt s-a evidentiat pasiunea pentru ASER care ne unea pe toti si lacrimile de bucurie care au curs la sfarsit. Acela a fost momentul care a marcat toata seara si a dat insemnatate evenimentului.
Atunci cand cu totii visam la o ASERIADA care sa ne surprinda diferit de la an la an…”

Silvia Radu, presedinte ASER

“Cand am fost anuntat de ASERIADA, nu prea banuiam despre ce va fi vorba, nu prea aveam idee ca vor fi atat de multe persoane. Abia cand am ajuns pe covorul rosu si usa s-a deschis, mi-am dat seama ca nu e o sarbatoare oarecare, deoarece eram in Palatul Parlamentului. Rolul meu nu era unul mare; in calitate de participant FORCE trebuia sa tin un speech despre ce a insemnat pentru mine… FORCE.
Era sarbatoarea ASER-ului, despre care nu stiam foarte multe, in afara de faptul ca era legat de Scoala de Vara. Totusi, in seara aceea am primit si o prima definitie ASER: cineva, care cunoaste ASER-ul mai bine decat mine l-a numit, aparent banal, o “cofetarie fara preturi”. Am ales sa-l cred pe cuvant si a fost alegerea corecta, definitia fiind intampinata cu un val de aplauze.
La scoala, multi profesori ne spuneau ca schimbarea trebuie sa vina de la noi, generatia de acum, asa-zisa “post-decembrista”. Ei bine, mie mi se pare ca ASER este un grup de tineri (putin mai „batrani” decat noi :D) care fac lucrurile sa se intample, care ne demonstreaza ca se poate.

Legat de seara de miercuri, cand a avut loc Aseriada, cred ca pot vorbi si in numele Mariei cand spun ca daca ar fi un cuvant prin care sa descriu totul, acesta ar fi “surprindere”. Chiar ne-a placut organizarea si trebuie sa felicitam generatia actuala ASER, asa cum au facut si alumnii. Cat despre noi, cei doi fortzosi prezenti acolo, ne facusem de acasa o “poezie” pe care o stiam cat de cat, pusesem la cale un moment coregrafic, dar toate s-au disipat putin cand ne-am vazut acolo, in fata aseristilor. Totusi, cred ca ne-am descurcat binisor

Atunci am concluzionat ca “Povestea FORCE continua”, aici adaug acelasi lucru si pentru ASER: La multi (multipli de 12) ani!”

Rafael Brancu, participant FORCE 2009


 

Sarbatori fericite!

April 3rd, 2010

 

A doua reintalnire FORCE

March 18th, 2010

Dupa 4 luni de la ultima reuniune FORCE, ne-am hotarat, cuprinsi de nostalgia dupa atmosfera unica de la Scoala de Vara, sa ne intalnim din nou, sa ne revedem si sa povestim. Asa ca, weekend-ul trecut am realizat a doua reuniune FORCE la Sibiu. Acolo am regasit aceleasi chipuri vesele, pline de zambete si gata sa faca impreuna lucruri deosebite!

Chiar daca nu au fost prezenti toti fortosii, in momentul intalnirii din gara si din Sibiu, ne-am adus aminte cu totii momentele minunate din august, si am facut din cele 3 zile petrecute acolo o parte memorabilia a “povestii” FORCE.

Pe langa drumul lung cu trenul, plimbarile si peripetiile din Sibiu si joculetele amuzante, am aflat si ce a mai facut fiecare in tot acest timp, ne-am laudat cu micile si marile realizari si ne-am promis ca la urmatoarea revedere vom avea si mai multe de povestit, iar planurile noastre prezente vor fi deja istorie.

Unul dintre fortosii prezenti la reuniune, ne-a “destainuit” cateva impresii create de reuniunea FORCE, pe care va invitam sa o cititi in continuare. Noi va uram succes si va imbratisam!

Echipa FORCE

Ca si la Scoala de Vara FORCE, ca si la intrunirea de la Busteni, asteptam sa se intample ceva deosebit, intrucat noi, participantii, eram “alesii”, eram cei care ne meritam statutul de “fortosi”si cei carora ne erau menite sa ni se intample lucruri marete. Cel putin eu asa credeam, atunci cand ne-am intalnit cu organizatorii nostri in gara, atunci cand numai privindu-le chipurile imi aminteam de Scoala de Vara.  Speram sa fie ca si atunci, in august, cand m-am hranit efectiv cu clipe unice, eu, eleva de clasa a IX, fericta aleasa dintre 200 de aspiranti.

Credeam ca motivul pentru care ma bucur de compania unor studente/studenti merituosi se datora calitatilor mele, personalitatii mele. Cred inca acest lucru. Ceea ce m-a surprins insa, a fost faptul ca la reuniune nu au fost prezenti toti ceilalti participanti. Nu vreau sa cred ca entuziasmul si speranta ca visele devin in cele din urma realitate scad odata cu maturizarea noastra, sau ca totul a fost un fel de “veni, vidi, vici”.

Mie mi-a placut aceasta reuniune, mi-a placut si Sibiul. Mi-a fost de folos reintalnirea cu cei care au muncit pentru ca FORCE sa existe si cu colegii mei ”taberisti”.

Imi place sa descopar oamneni, oamnenii din spatele oamenilor, din spatele chipurilor lor. Desi diferenta de varsta aparent nu s-a simtit (datorita delicatetei si experientei organizatorilor), sunt constienta ca ma despart in continuare ani de astfel de evenimente, care, fiecare in parte, constituie o experienta unica.

Eu a trebuit sa o traiesc pe a mea, sa invat din ea ce este bun, sa ma descopar pe mine si astfel sa ma pregatesc pentru viata.

De multe ori, experientele pot fi placute, dureroase, sau tragice. FORCE mi-a dat incredere in mine, in calitatile mele, m-a facut sa cunosc o alta lume, lumea celor maturi, unde legile sunt aceleasi: cunoaste si vei invinge, fii atent si vei fi ferit de pericole.

Cat despre reintalnire, pot spune ca Sibiul este un oras minunat, mai ales iarna, vazut de sus, iar jocurile din tren sunt la fel de captivante. Eu astept in continuarea o intamplare miraculoasa care odata si odata va veni, cu sau fara “trenul FORCE”.

Maria Cristina Vigheciu

 

Povestea FORCE continua

October 29th, 2009

Daca ii intrebi pe cei care au fost vara aceasta la Sarata Monteoru, la Scoala de Vara, ce inseamna pentru ei FORCE, vei primi multe raspunsuri, multe zambete si priviri nostalgice.

Pentru fiecare a insemnat ceva anume, poate un raspuns la o intrebare, sau o idee noua de proiect, dar pentru toti, atat participanti cat si organizatori si traineri cu siguramta FORCE a fost o experienta unica, pentru ca am invatat cu totii cate ceva si am plecat acasa cu multe amintiri si vise marete. Am invatat lucruri noi, am castigat increderea de a merge mai departe si de a lupta pentru visele noastre si am legat multe prietenii.

Am plecat de acolo putin tristi si cu dorinta de a ne revedea cat mai curand. Bineinteles ca am pastrat legatura, si pentru ca FORCE este un proiect bazat pe contiuitate, el merge mai departe.

In weekend-ul 16-18 octombire a avut loc momentul mult asteptat: Reintalnirea FORCE de la BUSTENI. Chiar daca nu au putut fi acolo toti fortosii, au fost 3 zile extraordinare, cu aceeasi atmosfera unica, 3 zile in stilul FORCE. Am depanat multe amintiri, am ras, am vorbit, dar voi lasa pozele sa isi spuna cuvantul.

Abia asteptam urmatoarea reintalnire si pana atunci salutari calduroase si succes in ceea ce faceti!

 

Programul scolii de vara

June 28th, 2009

Iata ca a fost afisat si programul scolii de vara FORCE, in varianta mind map.

 

O scoala de vara?

June 17th, 2009

Poate suna banal pentru unii, poate suna neinteresant pentru altii, dar poate pentru tine inseamna piesa lipsa din puzzle-ul numit “Viata de Liceu”.

Liceul!?…

Multe amintiri : un amestec de avant si nesiguranta, sperante multe, vise, increderea in prieteni, farmecul acela al zambetelor din pauza mare si entuziasm… mult entuziasm in legatura cu tot ce se intampla in jurul tau… bucuria la gandul ce vei face, ce vei deveni

Probabil nu stii ce vei face pe viitor, o alegere foarte grea dintre atatea posibilitati, insa poate ca a venit timpul sa te decizi.

De ce sa nu ai initiativa?….de ce sa nu spui “da” schimbarii?….de ce sa nu faci un pas spre indeplinirea viselor tale?

FORCE Summer School – Drumul catre un infinit de oportunitati: dezvoltare personala si profesionala, consiliere in cariera, program recretiv si distractiv, educatie de calitate si multi prieteni.

Suna bine pentru vara aceasta?

Timpul trece repede pe langa tine, la fel si sansele, asa ca nu mai astepta. Intreaba-te mereu ce iti rezerva viitorul si gandeste-te ce ii poti rezerva tu!

Propune-ti ca de maine, sa faci ceva util, ceva pentru tine!

Ce-ar fi sa incepi cu aplicatia pentru Scoala de Vara FORCE?