Search

Iulian Olariu – Un trainer cu zambetul pe buze

June 24th, 2011

 

Training, pasiune, optimism, calatorie, energie,  educatie non-formala … acestea sunt doar cateva din cuvintele ce il    descriu pe Iulian Olariu, fondatorul organizatiei Youth Academy.

 

Iulian este unul dintre prietenii nostrii dragi, ce a fost prezent la ambele editii ale Scolii de Vara FORCE. Mereu cu zambetul pe buze, isi imparte timpul intre  multe activitati de training, cariara si voluntariat, prieteni si calatorii. In orice moment te-ai intalni cu Iulian, el este plin de energie si reuseste sa iti transmita din energia sa. Va invitam sa il cunoasteti mai bine din interviul realizat de echipa FORCE.

 

FORCE : Care a fost primul tau contact cu lumea trainingului? Cum te-ai apucat de training?

Iulian Olariu: La inceput m-am regasit in postura de participant, apoi organizator (Project Manager), iar la final trainer. Totul s-a intamplat in cadrul aceluiasi proiect timp de doi ani, respectiv trei editii diferite. Atunci cand am participat pentru prima data la un training (abia in anul I de facultate, din pacate) mi-a placut totul si am avut multe lucruri de invatat/descoperit. Din cauza asta am hotarat sa fiu, un an mai tarziu, organizatorul proiectului. Am vrut cumva dupa aceea sa ofer si eu mai departe aceasta experienta celor din jurul meu. A fost o experienta care mi-a adus multa satisfactie.

La un moment dat mi s-a oferit oportunitatea sa particip la o conferinta de pregatire pentru a deveni trainer. Am incercat asta la inceput din curiozitate.  Iar mai tarziu am am vrut sa experimentez, sa vad cum e sa transmit mai departe informatii, idei, convingeri personale pentru a contribui la dezvoltarea celor din jur. Si am debutat exact in cadrul aceluiasi proiect, la doi ani dupa experienta de participant. Nici prin gand nu mi-a trecut atunci ca voi face cariera din asta. Feedback-urile bune primite de la participanti si satisfactia efortului depus m-au determinat insa sa continui si sa vreau sa fac asta mai des.

FORCE: Cu ce te ocupi la momentul actual?

IO : La ora actuala ma ocup cu trainiguri. Cea mai mare parte a timpului in directia asta o investesc. Mi-am pregatit noi si noi traininguri pe care incerc mereu sa le imbunatatesc si sa le dezvolt. De exemplu, saptamana viitoare am patru zile de training, iar in cealalta cinci. Tin traininguri atat in cadrul unei companii, si in colaborare cu o companie, si pe cont propriu pentru diverse companii si pentru ong-uri si tineri.

FORCE : Iulian, tu esti trainer, dar pana la urma ce este acela un trainer ?

IO : Un trainer e un facilitator, o persoana care incearca sa transmita unor oameni, o serie de informatii si cunostiinte care sa poate fi foarte usor transformate in activitati, pe care oamenii sa le implementeze sau participantii sa le arate dupa aceea in ceea ce fac in viata de zi cu zi. Un trainer isi pregateste o sesiune bazata pe activitati si interactiune si comunicare prin care incearca sa le ofere oportunitatea participantilor de a invata ceva nou, de a se pregati mai bine, de a face un lucru mai bine. Un trainer e un om care ar trebuii sa aiba foarte multe calitati sau ar trebuii sa tinda sa aiba foarte multe, sa tinda sa le dezvolte continuu si sa fie un exemplu. Ca trainer e important sa fii un exemplu.

FORCE : Cat de folositor este un training ?

IO : Din punctul meu de vedere trainingul nu functioneaza ca o pastila. O iei si te faci bine. Depinde foarte mult si de nivelul de implicare al particpantilor. E foarte important ca un trainer sa isi castige participantii de partea lui si sa castige increderea si acordul lor in acest proces de dezvoltare. Degeaba participi la un training daca nu ai cu adevarat intentia sa te dezvolti pe acel subiect. Daca nu ai aceasta intentie de dezvoltare atunci cu siguranta nu o sa te ajute atat de mult acel training. Aceasta poate fi chiar una din recomandari pentru toti oamenii care participa la traininguri: daca participati acolo, ganditi-va la cum va ajuta de fapt si la cum puteti folosi asta.

FORCE : Am fost la cateva din trainingurile tale cu elevi de liceu. Mereu ii incarci cu energie si ii motivezi. Ei invata o multime de lucruri de la tine si reusesti sa ii inspiri. Pe tine cine te inspira ?

IO : Sunt foarte multi oameni care m-au inspirat si, la randul meu, in continuare incerc sa imi gasesc inspiratia in cei din jur, indiferent de varsta pe care o au. Cred ca atunci cand esti tanar e usor sa ai in jurul tau oameni care sa te inspire. Nu o sa dau un nume acum in mod specific, e drept ca exista persoane pe care le consider model, dar pentru mine o adevarata sursa de inspiratie sunt si prietenii mei, colegii mei, oamenii cu care lucrez  si inclusiv participantii la traininguri. Ceea ce exista de fapt in interiorul oamenilor, este o sursa de inspiratie.

 

FORCE : Intr-un interviu mai vechi ai declarat ca pentru tine succesul inseamna sa fii cu zambetul pe buze in fiecare zi. Ti se intampla sa ai zile fara zambete ?

IO : Imi place foarte mult ceea ce fac pentru ca ma reprezinta si imi aduce foarte multa satisfactie. Atat timp cat faci ceea ce iti place si primesti aceasta satisfactie normal ca esti cu zambetul pe buze. Poate ca nu sunt totusi tot timpul ca zambetul pe buze, dar incerc sa fiu!

FORCE : Ce se intampla atunci cu succesul tau ?

IO : Asta nu inseamna ca sunt mai departe de ceea ce vreau sa realizez ci inseamna ca intr-adevar in acea zi nu am facut ceea ce mi-am dorit, ca nu sunt multumit de cum au mers lucrurile. Nu e vreme buna in fiecare zi si trebuie sa fim constienti de asta. Important este sa intelegem si sa ne adaptam. Sau sa schimbam!

FORCE : Crezi ca educatia non-formala ii motiveaza mai mult pe tineri sa faca o schimbare in viata lor ?  De ce ?

IO: Bineinteles ca ii motiveaza pentru ca metodele folosite sunt cu totul si cu totul diferite. In primul rand sunt mult mai interactive. Asta inseamna ca oricine are posibilitatea sa spuna, sa vorbeasca, sa intrebe, sa schimbe. Structura unei “ore” de educatie, nu e formalitate, nu e ca si cum stai, asculti, primesti informatie si atat. Esti implicat si normal ca atunci cand esti implicat iti place mai mult, te simti mai bine, inveti mai bine.

FORCE : Cum vezi viitorul educatiei non-formale in Romania ?

IO: Pe un trend continuu ascendent. Din punctul meu de vedere sunt foarte multi profesori care au inceput sa se orienteze in a descoperi, a practica si a implementa educatia non-formala. Sunt foarte multe proiecte care se dezvolta, care cresc, de la un an la altul sunt tot mai frumoase, inclusiv FORCE, inclusiv HOLA. Proiectele acestea castiga teren, capata amploare, au tot mai multi sustinatori si totodata si participanti. Deci educatia non-formala este in plin trend ascendent la noi si ma bucur ca se intampla asa pentru ca avem mare nevoie de asta.

FORCE : Ai fost la ambele editii ale Scolii de Vara FORCE. Ce inseamna FORCE pentru tine ?

IO : Pentru mine FORCE este un mod foarte frumos de a-mi petrece o parte din vara. Trebuie sa recunosc ca pentru mine, in primul rand FORCE e parte din vacanta de vara. FORCE e un loc de transformare, e o altfel de lume, e o lume paralela in care intru pentru cateva zile si in care investesc timp si energie pentru participanti. E o lume in care intru cu scopul de a pregati si de a forma un grup de tineri in care eu am o mare, mare incredere pentru ca au un potential imens si care cu siguranta vor fi niste oameni de succes, un exemplu pentru ceea ce ne dorim.

FORCE : Povesteste-ne despre legatura ce s-a creat in timp intre Youth Academy si FORCE.

IO : Prietenia dintre cele doua proiecte este una foarte frumoasa. Independent cu nasterea FORCE, fara sa ne cunoastem intre noi, eu puneam baza proiectului HOLA. Ambele proiecte se adreseaza liceenilor si incepeau sa fie destul de bine creionate. Proiectul HOLA incepuse sa aiba deja cateva editii, sa se bucure de succes si sa aiba un debut reusit. Proiectul FORCE inca se creiona cand, la un moment dat, am reusit sa luam legatura intre noi si sa decidem sa lucram impreuna. Am fost prezent la ambele editii FORCE, desi nici nu ma gandeam initial ca o sa fiu la intreaga scoala de vara. Am incercat sa ma implic cat de mult posibil astfel incat experienta chiar sa fie la un nivel ridicat. Lucrurile au iesit bine, drept urmare am decis sa ducem colaborarea la urmatorul nivel si am reusit sa pastrez legatura cu o serie de elevi de liceu care intre timp au fost atrasi si de proiectul HOLA si care au hotarat  sa organizeze HOLA in orasele lor. Pentru ca am avut un asemenea exemplu am hotarat ca incepand cu a doua editie participantii FORCE sa poate implementa niste proiecte sociale ulterior, ceea ce este in acelasi timp si scopul FORCE si scopul HOLA si prin intermediul participantilor FORCE sa putem sa multiplicam HOLA in toata tara astfel incat ceea ce invata elevii la FORCE sa poate fi transmis mai departe si pentru alti tineri, dar sa si poate fi pus in practica. Parteneriatul e unul care o sa continue din punctul asta de vedere intrucat cele doua proiecte, se inteleg foarte bine si reusesc sa ofere liceenilor multa experienta. Ba chiar sa ne asteptam la cateva noi activitati comune in viitor!

FORCE : Ce poti sa ne spui despre trainingurile de la FORCE ?

IO : Trainingurile de la FORCE sunt foarte bine organizate si puse la punct pentru ca si trainerii care vin acolo sunt bine alesi, sunt traineri de calitate in care eu personal am mare incredere. Toti au o experienta faina si povesti pe  care pot sa le impartaseasca si pe care sa le foloseasca in a-i inspira pe cei care vin. Sunt adaptate liceenilor si construite astfel incat ele sa fie cat mai practice si ulterior sa ii ajute in proiectele pe care le fac si ceea ce fac complementar dupa ce se intorc acasa . Experienta per ansamblu este una foarte bine construita.

FORCE : De ce le-ai recomanda liceenilor sa aplice la Scoala de Vara FORCE ?

IO : Pentru ca o sa cunoasca o lume la care nu ar avea niciodata acces intr-un alt mod, pentru ca vor pleca de acolo transformati, cu aspiratii ridicate, cu multe abilitati, cu prieteni noi si cu amintiri de neuitat. Transformarea aceasta o sa le schimbe incet, incet, viitorul si o sa ii ajute sa isi construiasca ce-i mai bun si mai frumos dupa aceea. Este o experienta pe care nici un liceean nu ar trebui sa o rateze. Mie imi pare rau ca sunt atat de putine locuri pentru ca e o experienta prin care cred ca orice elev de liceu ar trebui sa treaca.

 

FORCE: Ce urmeaza sa faci in urmatorul an?

IO : In continuare training adresat adultilor care lucreaza in companii din tara noastra, in continuare implicari in organizatiile de tineret, in continuare proiectul HOLA si implicarea in proiectul FORCE, care se pregatesc impreuna sa treaca la un nou nivel.

FORCE : Te-ai gandit vreodata sa locuiesti in strainatate ? De ce ?

IO : Da, m-am gandit, pentru ca ceea ce imi lipseste la ora actuala si ceea ce mi-as dori sa se intample in tara noastra ar fi un simt civic mult mai ridicat si un nivel de civilizatie generala mai ridicat. Asta imi lipseste, iar acolo oamenii comunica si relationeaza cu totul si cu totul altfel. Valorile lor, principiile lor, modul lor de a trai sunt diferite fata de cum se intampla la noi. La noi inca exista o ruptura, exista aceasta lupta, competitivitatea foarte mare si din pacate lucrurile nu sunt asa cum mi-as dori sa fie. Asta imi lipseste de foarte multe ori … un nivel de civilizatie ridicat care sa iti ofere o atmosfera placuta atunci cand iesi in oras, atunci cand calatoresti, atunci cand apelezi la un serviciu public. Astea au fost motivele care m-au facut sa ma gandesc.

FORCE : Si totusi… ce te retine ?

IO : Tot oamenii. Stii ca la orice lucru rau e si o parte buna.

FORCE : Cum vezi Romania peste 10 ani ? Iti pastrezi optimismul ?

IO : Imi pastrez optimismul, dar mi-e frica de faptul ca diferentele dintre atunci si acum nu or sa fie totusi atat de mari. Cred ca vor fi progrese, dar nu atat de mari, desi mi-ar placea ca lucrurile sa se schimbe. Asta va depinde foarte mult de generatia care se formeaza acum si cred ca de asta e foarte important sa formam generatia tanara bine astfel incat lucrurile sa se schimbe si sa evolueze in directia in care ar trebui.

FORCE : Sunt foarte multi tineri care in liceu se implica in diverse proiecte dar sunt ingrijorati asupra viitorului. Nu stiu ce facultate sa isi aleaga, pentru ca sunt foarte putine ce le asigura un viitor cert. Ce le-ai recomanda ?

IO : Le-as recomanda sa nu isi mai faca probleme despre facultatea pe care o sa o aleaga si mai degraba sa se gandeasca in ce organizatie vor sa faca voluntariat si pe ce departamente.

 

FORCE : Ai un motto dupa care te ghidezi ?

IO : Da. Ma regasesc foarte mult in cuvintele lui John Maxwell: „If you don’t try to improve yourself every day, that could be your fate. You will be stuck in the same place doing the same things, hoping the same hopes for coming years, but never gaining new territory or winning new victories.”

FORCE: Transmite un mesaj tinerilor din Romania.

IO: Sunt multe mesaje … in primul rand sa aiba preocupari constructive care sa-i ajute sa creasca frumos. E important sa aiba grija de viitorul lor, si mai ales de propia lor persoana. In functie de ceea ce fac in prezent si de modul in care isi investesc timpul in prezent, asa o sa creasca si o sa se dezvolte. Sa aiba responsabilitate, pasiune, atentie, implicare si preocupare.

Ii multumim lui Iulian pentru interviul acordat. Suntem siguri ca v-a transmis si voua din optimismul si energia lui. Puteti afla mai multe despre Iulian de pe site-ul sau: www.iulianolariu.com .

Echipa FORCE

 

Au inceput inscrierile pentru Gala Premiilor in Educatie

June 23rd, 2011

Fundația Dinu Patriciu a anuntat pe 15 iunie inceperea inscrierilor pentru Gala Premiilor in Educatie, editia 2011, o competitie nationala care identifica cele mai meritorii exemple din educatia romaneasca si le recompenseaza cu premii in valoare totala de 250.000 euro.

Gandita ca o solutie pentru stimularea competitiei in sistemul educational din Romania, Gala Premiilor în Educatie se adreseaza oamenilor si organizatiilor care – printr-o activitate profesionala remarcabila – au un impact pozitiv in educatie si pot deveni modele demne de urmat.

Inscrierile pentru cele 11 sectiuni de concurs – Profesorul preuniversitar al anului, Profesorul universitar al anului, invatatorul/Educatorul anului, Cercetatorul anului, Studentul anului, Elevul anului, Bibliotecarul anului, scoala anului, Facultatea anului, Cel mai bun proiect educational si ONG-ul anului in domeniul educatiei – se fac incepand de astazi, 15 iunie, pana la data de 27 septembrie 2011. Inscrierea se face pe website-ul Galei, www.premiileineducatie.ro, prin completarea unui formular de concurs online. Acesta trebuie apoi tiparit si expediat prin posta la sediul Fundatiei Dinu Patriciu, pana cel tarziu la data de 27 septembrie 2011 (data postei).

Un juriu independent format din 38 de persoane implicate in sistemul de invatamant romanesc va alege castigatorii competitiei, intre 28 septembrie si 22 octombrie. Exclusiv candidaturile eligibile intra in procesul de jurizare, care cuprinde doua etape. In perioada 28 septembrie – 22 octombrie, juriul evalueaza formularele de concurs pe baza criteriilor de evaluare si stabileste 10 finalisti pentru fiecare din cele 11 sectiuni de concurs. Intre 22-30 octombrie, finalistii vor fi intervievati, iar primii trei finalisti de la fiecare sectiune, cei care au primit notele cele mai mari, vor fi desemnati castigatorii competitiei. Acestia vor fi anuntati in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor la inceputul lunii noiembrie.

 

De ce sa aplici la Scoala de Vara FORCE?

June 19th, 2011

Cu siguranta, Scoala de Vara FORCE este o experienta benefica din care orice liceean are de invatat o multime de lucruri. Experienta FORCE nu poate fi descrisa mai bine decat de participantii Scolii de Vara. Iata ce inseamna FORCE pentru patru dintre ei:

FORCE a fost pentru mine mai mult decat un proiect, a fost o experienta marcanta, pe care sunt sigur ca mi-o voi aminti mereu. Genul de experienta al carei impact nu va disparea, dupa care, privindu-te in oglinda, te gandesti “sunt eu, dar sunt altfel”. Cand spui FORCE trebuie sa te gandesti automat la 2 seturi de cuvinte:
teamwork, change, motivation, time management, public speaking, branding” și “mim, prieteni, muzică, dans, jocuri, energizare, karaoke, film, discutii”, iar combinandu-le iese o adevarata piatra filosofala a proiectelor. Ce e placut e ca aceste cuvinte de-abia incep sa descrie experienta FORCE care trebuie traita si nu discutata.”

Tudor, Iasi

„ Scoala de Vara FORCE a fost ca un nou inceput, ca la varsta de sapte ani cand am mers la scoala. Imi doream mult sa incep, dar nu stiam ce o sa urmeze. Credeam ca va dura doar 10 zile si apoi totul o sa se incheie. Lucrurile stau total diferit. Ma intalnesc cu FORCE zilnic, in tot ceea ce fac. M-am redescoperit si am invatat o multime de lucruri minunate care isi pun amprenta mereu, am facut nenumarate lucruri pe care credeam ca nu sunt in stare sa le fac. La FORCE am cunoscut o familie minunata de la care voi avea mereu de invatat. Este atat de placut sa vezi cum tineri cu pasiuni diferite isi gasesc numitorul comun si formeaza impreuna o adevarata echipa care realizeaza lucruri frumoase. Pentru fiecare dintre participanţi, FORCE reprezinta unul dintre cele mai importante momente din adolescenta. Din descrierile noastre a fost o experienta frumoasa si benefica, dar FORCE inseamna mult mai mult de atat si nu iti poti da seama de asta decat dupa ce intri in aceasta familie.”

Andrei, Gorj


FORCE a insemnat inca din momentul in care am aplicat emotie, nou, surpriza, cunoastere… dar nu m-am gandit nicio clipa ca va produce o astfel de schimbare in viata mea. Am vrut sa cunosc oameni noi si am cunoscut… oameni exceptionali, talentati, inteligenti, sufletisti, sensibili. Am vrut sa-mi fac noi prieteni si acum am… o mare familie. Mi-am dorit ca atunci cand voi pleca sa raman cu o amintire frumoasa si acum exista… multe momente minunate pe care e imposibil sa le uit vreodata. Mi-am dorit sa poata aduce ceva nou in viata mea si a produs… o adevarata schimbare. FORCE a facut toate astea… si mai exact 9 oameni care au pus mult suflet şi multă pasiune ca FORCE să devină realitate şi ca povestea (şi realitatea) FORCE să meargă mai departe… Împreună am petrecut 10 zile minunate… în care am crescut, ne-am dezvoltat, am invatat impreuna si unul de la altul, am ras, am plans, am visat si am invatat sa credem in visele noatre, ne-am schimbat si ne dorim sa-i schimbam si pe cei din jurul nostru.. si suntem pe cale sa facem asta, pas cu pas, impreuna!

Nicoleta, Tulcea

„Primul lucru care vreau sa il spun este ca mai vreau de 1000 de ori sa repet experienta celor 10 zile cu voi toti: echipa FORCE si cei 19 participanti. Am mai participat la multe astfel de activitati si pe diverse teme dar nici una nu se compara cu FORCE. Oamenii au fost cum nu se poate mai bine de alesi iar echipade nota 10. Au stiut exact pe ce sa se axeze, ce trebuie sa aflam nou, cum sa ne capteze si sa ne faca interesati. Fiecare in parte a insemnat pentru mine ceva, am invatat ceva nou, am descoperit persoane si personalitati noi si ce trebuie reparat pe viitor. Cu siguranta a fost un succes proiectul echipei FORCE si in fiecare an trebuie repetat. Trebuie sa le dam sansa acestei experiente si altor adolescenti.”

Simina, Bacau

Aceasta este experienta FORCE prin cuvintele participantilor. Daca vrei sa pornesti si tu pe drumul catre un infinit de oportunitati trimite aplicatia ta pana la 1 iulie.

Echipa FORCE


 

Tu iti urmezi pasiunea?

June 10th, 2011

Fiecare dintre noi are cel putin o pasiune, acel “ceva” care ne defineste, pe care l-am face ore intregi si tot am mai avea energie.

 

 

V-ati bucurat de cascadoriile lui Danny MacAskill din videoclipul de mai sus. Acesta este un stunt biker scotian celebru in toata lumea pentru ceea ce face. Am ales sa vi-l prezentam nu doar pentru dificultatea cascadoriilor sale, ci si pentru povestea sa speciala.

Cum deja v-ati dat seama pasiunea lui Danny este sa faca cele mai neobisnuite si riscante lucruri cu o bicicleta. Viata sa se imparte in doua parti ce au un singur element comun: pasiunea sa.

Pana in aprilie 2009 Danny lucra ca mecanic si isi dedica timpul liber trucurilor sale care pentru cei mai multi dintre noi par imposibile.  Impreuna cu un prieten realizeaza un film de 5 minute si jumatate in care Danny arata de ce este in stare. Ajuns pe Youtube pe 19 aprilie, acest filmulet ii schimba viata. Intr-un timp scurt ajunge sa aiba milioane de vizualizari si Danny devine celebru.

Acum a renuntat la meseria de mecanic si isi dedica tot timpul pasiunii sale. Redbull i-a devenit sponsor oficial permanent si impreuna cu ei realizeaza show-uri in toata lumea.  Printre noutatile din viata sa se numara: aparitii pe cele mai cunoscute canale media din lume precum New York Times si BBC, rolul unui cascador intr-o productie de la Hollywood, aparitia intr-o reclama TV pentru Volkswagen si nominalizarea pentru premiul “sportivul anului” la categoria “sporturi extreme”.

Pasiunea lui Danny este una neobisnuita cu care multi nu ar fi crezut ca poate realiza ceva. Fiecare dintre noi avem o pasiune pe care trebuie sa o descoperim, sa ne-o aprofundam si sa credem in ea. Important este sa facem tot ce putem pentru a o folosi intr-un mod cat mai util si intr-o zi, ca in cazul lui Danny, ea ne va fi de un real ajutor.

 

Baleanu Andrei Razvan
 

Au inceput inscrierile pentru Scoala de Vara FORCE 2011

May 21st, 2011

Salut!

Esti un liceean energic, plin de entuziasm, dornic sa isi faca prieteni si sa traiasca o experienta unica.

Te afli in locul potrivit : Blogul Scolii de Vara FORCE.

De curand au inceput inscrierile pentru cea de-a treia editie a Scolii de Vara FORCE. Deja ai facut primul pas catre una dintre cele mai frumoase experiente din viata ta.

Urmeaza sa completezi formularul de aplicare pana la 1 iulie 2011 si sa il trimiti la adresa de email : scoaladevara@force.ro . Spune-ne povestea ta si vei avea sansa sa petreci 10 zile de neuitat alaturi de 20 de tineri din intreaga tara.

Ne vom intalnii cu totii intre 4 si 14 august 2011 intr-un loc linistit, departe de oras, in mijlocul naturii. Pe parcursul celor 10 zile, vei beneficia de un program interactiv si variat de educatie non-formala, ce imbina activitati educative si creative cu activitati sportive, distractive si de team-building. Pentru a intelege mai bine ceea ce vom face la Scoala de Vara FORCE te invitam sa citesti ce s-a intamplat la editia din 2010 aici si aici.

Impreuna vom invata lucruri minunate ce ne vor fi utile in viata.

Te asteptam !

Cu drag,

Echipa FORCE

 

Avem timp… dar nu stim

May 13th, 2011

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.

Octavian Paler – “Avem timp”

De cate ori nu ni s-a intamplat sa primim sau sa oferim drept raspuns un neinduplecat “nu am timp”? Dar oare stim, atunci cand oferim acest raspuns, cat de adevarat este si daca se potriveste situatiei? Sau pur si simplu a devenit un cliseu, iar obisnuinta ne determina sa-l folosim fara a mai analiza circumstantele?

Se intampla de nenumarate ori sa ne urcam in metrou intr-o zi de luni si sa avem impresia ca mai coboram abia intr-o zi de vineri; sa nu stim ce sa raspundem cand ne intreaba cineva ce-am facut intr-o anumita zi, pentru ca am facut atat de multe, dar am uitat momentul si cel mai des ni se intampla sa uitam ca toate trebuie facute la timpul lor. De atatea ori spunem ca “nu am avut timp”, “nu am timp” sau “nu voi avea timp”, fara a realiza ca atunci cand vrem cu adevarat sa facem ceva, reusim. Preocupati de activitatile zilnice si intrati in acea rutina a vietii, uitam sa acordam timp pentru ceea ce este cu adevarat important pentru noi: dorintele noastre si oamenii dragi noua. Am lasat de atatea ori sa treaca saptamani intregi fara sa sun oamenii importanti din viata mea, sa vad daca sunt bine, raspunzand reprosurilor aduse, cu un rece si simplu “nu am avut timp”.

Analizand ulterior situatia, mi-am dat seama ca intotdeauna am timp sa dau un telefon, ca ma pot opri sa stau 5 minute de vorba cu cineva cunoscut pe care l-am intalnit intamplator pe strada, ca pot sta inca 5 minute la coada de la magazin pentru a-mi cumpara ceva ce-mi place si ca am timp sa zambesc oricand, oricui, iar persoana respectiva sa afle ca are timp sa-mi raspunda cu acelasi gest.

Am invatat sa-mi valorific timpul la maximum, dar am uitat sau poate nu am stiut niciodata sa acord atentia cuvenita lucrurilor cu adevarat importante pentru mine, ca om: sa ma opresc si sa apreciez ceea ce ma inconjoara, sa las o urma, vizibila sau nu, pe unde pasesc, sa admir ceva minunat si sa regret ca eu trec, dar minunea ramane si va fi privita si peste ani de multi alti trecatori.

Suntem efemeri, noi trecem prin timp si nu invers, el ne asteapta, dar noi ne grabim spre el si automat ii accelaram trecerea. Ne grabim mereu, aceasta este modalitatea in care stim noi sa facem lucrurile, iar graba duce la superficialitate, rapeste profunzimea si, din pacate, fara profunzime totul pare la fel si este foarte repede dat uitarii. Ajungem chiar sa uitam in ce zi suntem, pentru ca pana la urma nici nu mai conteaza, nu?

Am ales sa prezint la inceput o parte din poezia lui Paler, intrucat este cea care surprinde cel mai bine faptul ca viata noastra este constituita din lucruri marunte, asta ne defineste, asta ne face fericiti, dar suntem prea preocupati de lucrurile complexe precum  scoala, jobul,  proiectele, pentru a ne da seama ca avem timp si pentru altceva. Avem timp pentru tandrete, stim cum sa fim tandri, apartine naturii umane, dar preferam sa fie una dintre activitatile lasate la final sau amanata mereu, pana ajungem sa uitam de ea.

Totul este imprevizibil si niciodata nu poti sa sti ce iti rezerva viata. Important este sa ai incredere in visele tale, sa crezi ca soarele va straluci si maine pentru ca intotdeauna vei avea sansa de a schimba ceva in viata ta si te vei putea bucura de momente unice. Trebuie sa fim noi insine, sa avem timp sa ne bucuram de lucrurile simple pe care viata ni le ofera, sa nu le amanam  pentru ca s-ar putea sa fie prea tarziu si sa intelegem ca ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.

Preluat din Asertiunea – Mai 2010

Magda Tanase

 

Credeti in visele voastre?

May 1st, 2011

“Adiooo… visul frumos s-a terminat”

Cu totii ati ascultat macar o data acest vers al celor de la “Gaz pe Foc”. Ei bine … in cele ce urmeaza nu o sa  ascultam  vreun cantec de dragoste cu un final trist, ci o sa ne bucuram impreuna de o poveste minunata care arata ce inseamna cu adevarat un vis.

Andrei Rosu a fost tobosar in “Gaz pe Foc” prin anii ’90. Dupa ce trupa s-a destramat, fiecare din membrii a plecat pe propriul drum. Andrei si-a continuat cariera pentru care studiase si din 2002 a devenit consultant in domeniul financiar intr-o multinationala. Dincolo de familie, prieteni, muzica si profesie in ultimii doi ani in viata lui a aparut un lucru total neobisnuit – maratonul extrem pe toate cele 7 continente ale globului.

Puteti descoperi povestea lui unica in Romania si alte lucruri inedite in discutia de mai jos pe care echipa FORCE a avut bucuria sa o aiba cu Andrei.


FORCE: Orice poveste are un inceput, care este al tau?

Andrei Rosu: Povestea mea e destul de simpla, cel putin din punctul meu de vedere. Eu nu am un istoric ca atlet sau sportiv de performanta. Am alergat in curtea scolii la un fotbal, cam cum face tot romanul sport. Apoi, in ultimii 10 ani avand o munca de birou, am oprit activitatea sportiva si am devenit o specie  de corporatist clasic care sta foarte mult la serviciu. Cand ajungeam acasa ma uitam la televizor cateva ore si beam doua beri.

La un moment dat am zis ca daca o tin in ritmul asta copilul o sa ma copieze. Noi am invatat de la parintii nostrii. Pe ei ii vezi  si incepi sa-i copiezi. Am zis ca trebuie sa fiu mai eficient la serviciu, sa ajung mai repede acasa si sa petrec mai mult timp cu baiatul meu pentru ca de multe ori il gaseam adormit.

O prima decizie a fost sa nu ma mai uit la tv, apoi mi-am luat o bicicleta sa fac miscare si sa reduc mersul cu masina. Dupa care am zis sa am si o viata de sportiv si m-am dus la un semimaraton in octombrie 2009 in Bucuresti. Eu nu mai alergasem pana atunci mai mult de 5-6 km. Spre surprinderea mea am reusit sa termin semimaratonul doar din mers pe bicicleta si mers de 2-3 ori pe munte. La semimaraton m-am intalnit cu o colega care stia ca sunt friguros si ca nu prea fac miscare si mi-a dat in gluma un email in care m-a intrebat daca nu vreau sa particip la Maratonul de la Polul Nord. Am vazut ca e pe bune, deci chiar exista maratonul si am vrut sa sterg emailul. Am zis hai sa il las totusi, l-am pus intr-un fisier. M-a ros ideea vreo trei zile pentru ca mi-am amintit cum in copilarie am citit cartile lui Jules Verne si calatoream mult cu mintea.

Am inceput o corespondenta cu organizatorul maratonului. Am aflat ca mai sunt locuri disponibile si ca taxa de inscriere e enorma si nu imi pot permite. Apoi m-am intrebat cum as putea sa particip. M-am gandit la o multime de idei si am inceput sa le pun in aplicare. Am inceput sa ma antrenez. Nu puteam sa astept pana faceam rost de bani pentru ca riscam sa fiu in intarziere cu antrenamentele. Am inceput pregatirea pe 1 Ianuarie 2010 la ora 5 dimineata, putin mahmur. Am continuat sa alerg in fiecare zi. La inceput a fost foarte greu.

Apoi mi-am facut un blog, un fel de carte de vizita pentru potentialii sponsori. Blogul m-a ajutat foarte mult. Dupa care am avut contacte cu diverse comapanii. Le-am trimis emailuri, dar nu am primit nici un raspuns, ceea ce nu e foarte motivant. Pana la urma am reusit sa strang banii necesari.

FORCE: Ce a urmat apoi?

AR: Dupa maratonul de la Polul Nord am zis: ok, acum as putea linistit sa ma opresc aici. Imi era teama ca o sa revin din nou la stilul meu de viata de dinainte si am hotarat sa mai fac ceva. La Polul Nord m-am intalnit cu un tip care spunea ca exista un circuit „7 maratoane pe  7 continente”. M-am inscris si eu in circuit. Mi-am ales niste maratoane care sa fie dificile pentru ca la un maraton de oras e mult mai simplu: daca nu mai poti, te opresti, te asezi la o terasa, bei  o bere si pleci acasa. La maratoanele astea gen Antartica, Polul Nord, Sahara,  nu prea ai ce sa faci, e ca atunci cand vrei sa innoti: te arunci in apa si trebuie sa inveti, nu prea ai posibilitati sa te opresti.

In Decembrie am fost in Antartica. Acolo se organizau doua competitii consecutive: un maraton la care ma inscrisesem eu si un ultra-maraton de 100 de km. Am vazut ca la ultimul se inscrisesera niste tipi care alergasera si maratonul dinainte. Unul dintre ei avea 62 de ani, un francez, se apucase la 47  de ani de alergat cand cantearea si cu vreo 40 de kg in plus. Mi-am zis ca daca el poate la varsta asta, sa incerc si eu. Am reusit sa termin cursa. Alergand ultra-maratonul din Antartica mi-a venit si ideea de a alerga cate un ultra-maraton pe fiecare continent. Am cautat pe internet si nu am mai gasit pe nimeni sa faca asta. Am zis sa incerc, sa fie o premiera.

FORCE: Cum este sa alergi un ultra-maraton?

AR: Eu am avut o mare sansa incepand cu maratonul de la Polul Nord. Cam toate maratoanele la care am alergat au fost maratoane extreme care au cerut efort mult mai mare decat un maraton normal. Atunci ultra-maratonul nu mi s-a parut o alergare foarte dificila.

FORCE: Care este programul tau actual de antrenament?

AR: Ma culc la 10:30 seara, la 4 dimineata sunt in picioare si alerg pana la 6. Dupa 7 iau micul dejun, ma pregatesc de o noua zi si plec la serviciu.

FORCE: Ce urmeaza dupa „7 ultra-maratoane pe 7 continente”?

AR: Eu am o multime de idei si de proiecte. Unul dintre ele este sa traversez Africa de Sud  pe bicicleta in 4 luni. Mi-am propus sa fac asta impreuna cu sotia. Mai sunt competitii de alergare si pe distante mai mari, si de 2-3 sute de km, dar vreau in 2012  sa ma concentrez pe intern. Am inceput sa lucrez la organizarea unui ultra-maraton de 100 de km pe Transfagarasan..

FORCE: Ai amintit mai devreme de sotie. Cum a reactionat dupa ce i-ai spus ca vrei sa alergi in Maratonul de la Polul Nord?

AR: Sotia fiind langa mine tot timpul, discutand planurile si vazand ca ma antrenez, pentru ca asta conteaza cel mai mult, m-a sustinut. Intotdeauna cand ai un plan sau un vis pe care vrei sa il indeplinesti trebuie sa fie in armonie si cu ce este in jurul tau. Sigur ca tu poti sa te ambitionezi sa-ti realizezi visul indiferent de ce zice sotia, mama, tata, prietenii, dar s-ar putea sa te trezesti ca ti-ai realizat visul, dar esti singur.

FORCE: Ce poti sa ne spui despre locurile in care ai alergat?

AR: Fiecare maraton este cu specificul lui: la Polul Nord alergi pe calote glaciare, in Antartica pe ghetari uriasi, in Australia esti intr-un desert rosu si ai senzatia ca esti pe Marte, in Turcia cand alergi printre vestigii ai impresia ca te-ai intors in timp cu cateva sute de ani, in Chile alergi pe drum de coasta cu palmieri si ai Pacificul in dreapta, in Sahara alergi pe dune fierbinti. Fiecare loc iti creeaza o senzatie speciala. E foarte important sa te duci la astfel de competitii deschis, sa nu fi atent la ce nu ti place si la ce iti place. Eu in general sunt foarte deschis in a vedea ce e frumos in locurile in care merg.

FORCE: Ai avut la un moment dat diferenta foarte mica de timp intre doua maratoane cu caracteristici climatice diferite. Cum a fost?

AR: Acum doi ani daca ma intrebai si eu aveam aceeasi impresie pentru ca vazut din afara asa pare. M-am temut si eu de acest lucru dar organismul uman cred ca e perfect, adica se adapteaza la orice temperatura foarte rapid. Cand am ajuns la Polul Nord nu lasam la vedere nici macar o pleoapa si dupa trei zile stateam in bluze, fara caciula, fara nimic. Te adaptezi. E fantastic. Asa e si la caldura. In Sahara am avut 53 °C intr-o zi, din fericire nu a fost ziua cu maratonul. Nu pot sa zic ca muream de cald, deci organismul e facut sa reziste. Totul pleaca de la psihic. Daca esti dispus sa induri caldura sau frigul  la inceput, cand e senzatia cea mai urata, dupa aceea e relativ simplu, e in regula.

FORCE: Iti vine in minte vreo intamplare deosebita de la maratoane?

AR: Fiecare maraton are momente speciale. De exemplu in Australia organizatorii ne-au spus sa nu ne abatem de la traseu nici daca vrem sa ne usuram (rade) pentru ca din primele zece specii de serpi veninosi din lume , sapte sunt in Australia si nu mai apuci nici sa dati un telefon daca va musca doi dintre ei.

Nu-mi inchipuiam ca o sa ajung sa mananc canguri, crocodili, struti si tot felul de mancaruri. Imi plac maratoanele extreme fiindca nu vin mii de oameni ca la un maraton de oras si atunci daca sunt maxim 30 de alergatori, stand cateva zile impreuna cu ei le afli povestea.

Acum a fost iarasi o experienta de care m-am temut si pe care am reusit-o, am alergat trei ultra-maratoane intr-o luna.

FORCE: Care din cursele in care ai alergat pana acum te-a impresionat cel mai mult si de ce?

AR: De fiecare data cand am avut o cursa am spus ca e cea mai impresionanta si ca nu poate fi alta mai frumoasa, mai spectaculoasa  si sunt surprins de fiecare data.

FORCE: Dar care a fost cea mai grea?

AR: Fiecare cursa iti ofera surprizele ei. E greu sa faci un gen de antrenament care sa te ajute pentru orice fel de competitie. Daca te antrenezi pentru frig o sa faci fata mai greu la cald, daca te antrenezi pe plat o sa fie mai greu in panta si asa mai departe.

FORCE: Stim ca ai hotarat sa sprijini cateva fundatii. Povesteste-ne mai multe.

AR: Ajutand oamenii cu siguranta te ajuti si pe tine. Nu poti sa treci prin viata fara sa te intereseze nimic, sa nu iti pase de cei din jurul tau. Mi-am dat seama ca pot face ceva, ca actiunile mele le pot fi folositoare unor fundatii. Cei de la „Hospice” m-au contactat pe Facebook, mi-au spus ca le place ceea ce fac si ca as putea sa ii ajut. Apoi am aflat de „Salveaza Vieti” de la unul din colegii mei care este voluntar acolo. Mi-a placut si am decis sa ii sprijin.

Pana la urma, noi, romanii nu putem sa ne plangem de mila mereu si sa ne autocompatimim. Sa zicem asta e soarta noastra, viata noastra, asta e. Macar sa murim luptand, nu in genunchi. Cred foarte mult intr-un proverb francez: „Fiecare sa-si mature in fata portii si strazile vor fi curate”. Sunt bucuros pentru ca am intalnit din ce in ce mai multi oameni care se zbat sa faca ceva.

FORCE: In ce a constat ajutorul tau?

AR: Este foarte important sa stie cat mai multi oameni ca astfel de fundatii exista  si ca daca nu ar exista ar fi tragic. Conteaza foarte mult mesajul transmis. Apoi am facut diverse actiuni prin care s-au strans bani pentru cauze pe care le-am popularizat pe blog sau prin diferite metode. De exemplu, Hospice se ocupa de ingrijirea paliativa a bolnavilor aflati in faza terminala si au o clinica in Brasov  si acum deschid una in Bucuresti. O sa alerg in septembrie de la clinica din Brasov pana la cea din Bucuresti pentru a atrage atentia asupra cauzei lor si pentru a strange bani.


FORCE: In ultimii doi ani ai fost pus in tot felul de ipostaze. Una dintre cele mai grele a fost cea de speaker. Ce ne poti spune?

AR: Frica mea cea mai mare este vorbitul in public. Inainte de experienta de la Polul Nord au aflat cei de la TED Bucuresti de intentia mea si mi-au propus sa tin un discurs. Eu nu stiam nici ce e TED, habar nu aveam. Am intrebat si eu un coleg mai rasarit si a zis „Mama,  ce tare!” si am zis da. Doua saptamani am lucrat la speech si il repetam de cel putin 5 ori pe zi si inainte de culcare, ma puneam in pat, inchideam ochii si il repetam in gand. Eu nu am talentul sa scriu un speech, sa il memorez si sa il zic pe de rost. Dupa aceea, dupa ce am fost la TED, mi s-a parut o experienta ca cea de la Polul Nord.  Sa ai primul speech la TED e ca si cum ai avea primul maraton la Polul Nord. Am hotarat ca pentru invitatiile ce au venit ulterior sa donez fundatiilor pe care le sustin jumatate din banii pe care ii primesc, atunci cand este cazul.

FORCE: Cu ce supererou te asemeni?

AR: Ai supereroi pana incepi tu sa iti faci viata cum vrei. Prin supereroi traiesti anumite calitati pe care vrei sa le ai sau sa iti invingi anumite temeri pe care le ai. Cand iti invingi tu singur temerile si iei viata in piept nu o sa te mai intereseze eroii si devii tu un erou pentru tine, pentru copii tai, pentru cei din jur.

FORCE: Suntem in 2021. Cine esti acum?

AR: E foarte simplu. Sunt Andrei alergatorul cel care a inspirat foarte multi oameni sa inceapa sa faca miscare, nu neaparat sa alerge. Deja traiesc intr-o tara normala in care oamenii fac miscare, traiesc sanatos si se respecta mai mult unii pe ceilalti. Am o sotie si doi copii minunati cu care imi petrec mult timp. Sunt recunoscut ca un foundraiser pentru fundatii, am deja foarte multe proiecte realizate atat caritabile cat si in zona educatiei pentru ca aici e viitorul nostru si trebuie investit. Sunt foarte fericit si multumit .

FORCE: In incheiere te rugam sa transmiti un mesaj tinerilor din Romania.

AR: Sa identifice fiecare punct forte pe care il au sa si-l dezvolte foarte mult, iar acolo unde au puncte slabe si in principal temeri sa le accepte, sa se obisnuiasca cu ele. Daca esti cel mai timid om de pe pamant nu o sa ajungi cel mai mare speaker, si atunci merita sa-ti dezvolti alte calitati. Sa incerce in zonele in care stau foate slab sa ajunga la un nivel mediu si sa se concentreze foarte mult pe calitati.  In momentul in care vor capata experienta in aria lor de specialitate, care ideal ar fi sa se suprapuna cu pasiunea lor, sa nu intre in monotonie. Sa fie implicati in cat mai multe proiecte astfel incat de la an la an sa capete o noua experienta .

A fost o parte din povestea lui Andrei Rosu, care ar trebuie sa fie un model pentru fiecare dintre noi, caci omul acesta a reusit sa invinga kilometrii, gerul si caldura, visand cu ochii deschisi si cu capul in nori dar planificand si actionand cu mare atentie si cu picioarele pe pamant.